Sfântul Mare Mucenic Areta; Sfinţii Miucenici Marcu, Sotirih şi Valentin
Sfântul Areta a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran din Etiopia, în timpul împăratului Iustin cel Bătrân (518-527), când peste ţara Etiopiei era rege Elezbaan. Pe atunci, în Saba, Yemenul de astăzi, s-a ridicat un împărat pe nume Dunaan, care ţinea legea iudeilor şi era prigonitor al creştinilor. Regele Elezbaan a pornit cu război împotriva lui Dunaan. După ce au ajuns la pace, Dunaan s-a răzvrătit şi a asediat cetatea Negran, dar neputând s-o cucerească, le-a jurat creştinilor din ea să-i dea cetatea, că nu le va face nici un rău. Mai-marii cetăţii l-au crezut pe Dunaan şi au deschis porţile cetăţii, chiar dacă Areta, care era bătrân acum, se împotrivea. După ce a intrat în cetate, Dunaan şi-a călcat jurământul şi i-a omorât pe toţi creştinii pe care i-a aflat acolo. Printre ei a fost şi bătrânul Areta, care a luat moarte de mucenic prin sabie. Împreună cu el au fost omorâţi 340 de creştini.