Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, sărbătorit în parohia buzoiană Zărnești
Credincioșii din localitatea buzoiană Zărnești l-au sărbătorit luni, 26 octombrie 2020, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul bisericii lor. Cu ocazia hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de cinci preoți și doi diaconi. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfântului locaș trecuți la cele veșnice.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Arhiepiscopul locului, care a vorbit despre viața și virtuțile deosebite ale Sfântului Dimitrie, trăitor la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, în vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu (284-311), fiind fiul guvernatorului cetății Tesalonic din Grecia.
„Dintre toate categoriile de sfinți pe care îi cinstim în cursul anului bisericesc, martirii sau mucenicii ocupă un loc special în evlavia dreptcredincioșilor creștini, datorită vieții lor curate și a curajului cu care L-au mărturisit pe Hristos; ei nu s-au înspăimântat nici de calomnii, nici de defăimări, nici de jigniri sau torturi fizice. Li se confiscau averile, erau îndepărtați din funcțiile publice, erau aruncați în temnițe sau în arenele romane, unde trebuiau să lupte inegal cu gladiatorii și fiarele sălbatice, dar nu se înfricoșau câtuși de puțin de chinurile fizice, deoarece aveau convingerea că nu pe pământ are omul cetate stătătoare (cf. Evrei 13, 14), ci dincolo, în veacul ce va să fie, adică în Împărăția lui Dumnezeu. Renunțau cu ușurință la toate bunurile materiale și chiar la propria viață, pentru a-și păstra nealterată credința în Hristos, și nu se rușinau nicidecum de numele Lui, așa cum o facem mulți dintre noi, astăzi. Din această categorie a creștinilor înțelepți și curajoși, cu credință statornică și jertfelnică, face parte și Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a cărui viață ne impresionează ori de câte ori îl pomenim cu prilejul sfintei sale sărbători”, a spus ierarhul.
La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, tânărul diacon Ioan Marin a fost hirotonit în treapta de preot pe seama Parohiei „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” din municipiul Focșani, Protoieria Focșani II.
Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a oferit răspunsurile la strană.
Tot în această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a săvârșit slujba de înmormântare a preotului Dumitru Buduianu de la parohia buzoiană Fundeni, care s-a mutat la Domnul în ziua de sâmbătă, 24 octombrie. Credincioșii Parohiei Fundeni, alături de membrii familiei îndoliate, clerici, foști colegi de seminar și de facultate, l-au condus pe ultimul drum pe cel care le-a fost păstor timp de 24 de ani.