Sfântul Maslu de obşte în Protoieria Niculiţel
Credincioşii din parohia Jijila II, Protoieria Niculiţel, au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, cu prilejul săvârşirii Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfinţite şi a Tainei Sfântului Maslu de obşte. "La finalul slujbelor religioase, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor, între care numeroşi copii, despre însemnătatea Sfintelor Taine în viaţa lor religios-morală, în mod deosebit a Tainei Sfântului Maslu, ca remediu împotriva bolilor sufleteşti şi trupeşti. Totodată, pr. paroh Geru Gheorghiţă a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru prezenţă şi a arătat strădaniile pe care le depun enoriaşii pentru a-şi vedea terminată noua lor biserică, aflată în construcţie", a precizat arhid. Vasile Iulian. (I.B.)