„Sfântul Maslu în lumina Sfintei Scripturi“
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, Catedra de teologie ortodoxă a Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, organizează în perioada Postului Mare ciclul de conferinţe prepascale cu genericul "Teologie şi taumaturgie. Taina Sfântului Maslu".
Seria de conferinţe prepascale a debutat cu referatul intitulat "Sfântul Maslu în lumina Sfintei Scripturi", prezentat de arhimandritul drd. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei. Expunerea a fost audiată de un număr mare de studenţi şi profesori de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara. Din partea Centrului eparhial a fost prezent la eveniment pr. Zaharia Pereş, consilier cultural al eparhiei. În prezentarea sa, arhim. Simeon Stana a subliniat lucrarea tămăduitoare şi sfinţitoare a Tainei Sfântului Maslu evidenţiată în paginile Sfintei Scripturi. "Referinţele scripturistice evidenţiază îndoita lucrare a Bisericii în Taina Sfântului Maslu şi, totodată, îndoita vindecare pe care harul dumnezeiesc o aduce în viaţa credinciosului, sufletească şi trupească. Având în vedere scopul şi efectul acestei Taine, Biserica a definit-o ca fiind Taina în care creştinul, prin rugăciunile preoţilor şi ungerea lui cu untdelemn sfinţit, dobândeşte harul vindecării de bolile sufleteşti şi trupeşti. Rugăciunile rostite la săvârşirea Tainei pun în vedere faptul că preoţii se roagă nu numai pentru "tămăduirea sufletului şi a trupului şi înlăturarea a toată patima", ci mai ales pentru reintegrarea celui bolnav în Trupul Bisericii: "Dăruieşte-l pe dânsul sănătos şi întreg Bisericii Tale, ca să fie bineplăcut Ţie şi să facă voia Ta", a precizat arhim. Simeon Stana. În finalul întâlnirii, corul studenţilor teologi, dirijat de diac. Laurian Popa, a susţinut un recital de piese corale adecvate perioadei Postului Mare. Ciclul de conferinţe va continua până în săptămâna a şasea a postului şi va avea ca invitaţi preoţi şi profesori de la Catedra de teologie din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, precum şi profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Conferinţele prepascale sunt organizate de Arhiepiscopia Timişoarei, Universitatea de Vest din Timişoara şi Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie şi sunt adresate în special studenţilor de la Catedra de teologie. Programul conferinţelor prepascale Conferinţele următoare vor fi prezentate în acelaşi loc, zilele de miercuri din săptămânile Postului Mare, începând cu ora 18:00. În data de 7 martie, pr. drd. Radu Bogdan va susţine referatul intitulat "Sănătatea duhovnicească reflectată în imnologia Sfântului Maslu", apoi, în 14 martie, lect. univ. dr. Daniel Lemeni va vorbi despre "Părintele spiritual, "doctor duhovnicesc în ascetismul primar"". În continuare, în data de 21 martie, pr. asist. univ. dr. Adrian Covan va prezenta comunicarea "Întruparea Cuvântului - temei al vindecării naturii umane", iar în 28 martie, lect. univ. dr. Gabriel Ciorîcă, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, va susţine conferinţa "Terapeutica Sfântului Maslu în contextul medical actual". Expunerile vor fi însoţite de piese corale adecvate Postului Mare, în interpretarea corului studenţilor teologi, condus de diacon Laurian Popa.