Sfântul Maslu la Aşezământul medical-creştin de la Marga
Rezidenţii Aşezământului medical-creştin "Izvorul Tămăduirii" din Marga, jud. Caraş-Severin, dar şi personalul care deserveşte acest aşezământ s-au rugat duminică pentru sănătate şi mântuire alături de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a săvârşit Taina Sfântului Maslu înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului s-a rugat pentru cei aflaţi în suferinţă şi pentru toţi cei care au participat la slujbă, mângâindu-i atât prin rugăciunile înălţate, cât şi prin cuvântul de învăţătură ţinut. La final, Preasfinţia Sa a oferit tuturor celor prezenţi iconiţe şi volumul "Sfinţii Tămăduitori şi Doctori fără de arginţi" editat de Episcopia Caransebeşului. Aşezământul medical-creştin "Izvorul Tămăduirii" de la Marga este ctitoria preotului medic Cornel Jupânenţ şi a luat fiinţă în anul 2005, când cu binecuvântarea Preasfinţitului Laurenţiu Streza (pe atunci Episcop al Caransebeşului) şi cu participarea Preasfinţitului Episcop Lucian (pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei) s-a pus piatra de temelie a aşezământului. Biserica a fost târnosită de către PS Lucian la data de 31 august 2008. Pe lângă biserică şi o casă a preotului slujitor, complexul medical destinat îngrijirii persoanelor vârstnice şi suferinde, dar şi tuturor celor dornici de a se vindeca trupeşte şi sufleteşte va cuprinde şi o policlinică pentru tratament alopat. La evenimentul duhovnicesc de la Marga a fost adusă spre închinare icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Parohia Măru, care datează din anul 1520, pictată fiind în Muntele Athos.