Sfântul Maxim Mărturisitorul, serbat în parohia Munteni-Copou
Parohia Munteni-Copou din Protopopiatul Iaşi 1 îşi cinsteşte astăzi, 21 ianuarie, ocrotitorul. Deşi Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul este serbat şi în alte zile din anul bisericesc, hramul din această zi este cel principal în parohia Munteni-Copou. „Încă de la înfiinţarea parohiei, primul hram sărbătorit a fost cel din 21 ianuarie. Parohia noastră a fost înfiinţată în luna decembrie a anului 2006 şi îl are ca ocrotitor şi pe Sfântul Grigorie Palama. În cei trei ani de când există parohia, s-au pus bazele unei comunităţi parohiale care şi-a propus ca, în perioada următoare, să-şi construiască un lăcaş de cult“, a declarat pr. paroh Dragoş Bahrim. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început aseară, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, la Capela „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, şi va continua astăzi cu slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie. (C.C.)