Sfântul Mina, prietenul meu

În prima zi frumoasă şi luminoasă de după zăpezile cele mari din această iarnă, o fetiţă veselă şi cu mult talent a răspuns invitaţiei mele de a scrie pentru această pagină şi mi-a trimis o scrisoare foarte frumoasă, „o poveste adevărată din copilăria ei“. Sper să o citiţi cu drag şi să primiţi în sufletele voastre frumuseţea ei. Şi, de ce nu, să prindeţi curaj şi să scrieţi şi voi gânduri, idei, poezii sau poveşti pe care să ni le împărtăşiţi şi nouă.

„Am să vă povestesc o întâmplare în care Dumnezeu mi-a arătat că Sfântul Mina, ocrotitorul meu, mă ajută la greu. El este ocrotitorul meu, deoarece m-am născut în ziua prăznuirii sale (11 noiembrie). Era anotimpul fluturaşilor pastelaţi, care, căzând pe pământ, formau un covor ruginiu. În acest anotimp cresc flori viu colorate şi îndrăzneţe, numite crizanteme, care cinstesc mereu sufletele blânde, adormite în pace, precum bunica mea. Munţii semeţi erau îmbătrâniţi şi adormiţi sub o plapumă multicoloră aşezată de crăiasa Toamna. Bunica mea, numită Elisabeta, avea o faţă ninsă, păr de argint, ochii ca două diamante care te priveau pătrunzător - deşi nu vedea (vederea şi-o pierduse cu ceva timp în urmă din cauza unei boli nemiloase). Avea un glas domol ce curgea lin, precum apa unui izvor, când îmi spunea poveşti. Sufletul ei blând ardea ca o făclie pentru mine. Într-o zi de vară, când soarele dogorea pe cerul albastru şi limpede ca o nestemată, pentru meritul muncii mele (rezultate deosebite obţinute la sfârşitul anului şcolar), am primit în dar de la părinţii mei o bicicletă. Era foarte frumoasă şi-mi era dragă, deoarece mă simţeam de parcă pluteam în văzduh, fiind calul meu nărăvaş. Am botezat-o „Fulger“. Aveam foarte multă grijă de ea - la început, o ştergeam de praf şi o dichiseam după fiecare „zbor“ efectuat, dar după aceea am început să mai uit de ea şi o lăsam câteodată pe unde apucam. Însă bunica, prevăzătoare, mă întreba mereu dacă mi-am pus bicicleta în garaj, la locul ei. Dar într-o zi, bunicuţa mea cea dragă s-a dus în ceruri, şi, nemaifiind cine să-i poarte de grijă, am pierdut-o. Am fost tare suparată când, după un timp, am constatat că Fulger dispăruse... În zadar am întrebat vecinii şi prietenele mele dacă au văzut-o… Nimeni nu ştia nimic. Parcă intrase în pământ sau, poate, cineva a furat-o. Într-o noapte am visat frumos, ceva ce mi-a adus aminte că Dumnezeu, sfinţii Săi şi bunica mea sunt acolo şi au grijă de mine. Atunci când m-am trezit, am mers degrabă la icoana Sfântului Mina şi, cu lacrimi mari în ochi, am citit acatistul Sfântului. Duminica aceea, în biserică, la Sfânta Liturghie, m-am rugat fierbinte la Doamne-Doamne, la Sfinţişorul meu şi bunicuţei mele căreia i-am adus aminte că „steluţa ei de pe cer“, cum mă alinta, acum e supărată, şi de dorul ei, şi de cel al bicicletei. Marţi a fost aniversarea mea. Spre seară, tata s-a dus la chioşcul din sat pentru a cumpăra pâine. Atunci a avut loc MINUNEA. Vânzătoarea i-a arătat o bicicletă roşie, întrebându-l dacă nu cumva era cea pe care eu o căutam de-atâta vreme. Mare i-a fost bucuria în acea clipă, dar mai mare a mea când l-am văzut pe tata intrând pe poartă cu Fulger. Mi-am dat seama că rugăciunea mea a fost ascultată. Am alergat la icoana Sfântului Mina şi i-am mulţumit. Am simţit atunci că tot cerul este alături de bucuria mea, inclusiv buna mea bunică, care nici de această dată nu m-a uitat de ziua mea, dăruindu-mi un cadou atât de minunat. De atunci, când am vreo problemă, mă rog Tatălui Ceresc, Maicii Domnului, ocrotitorului meu, îngerului păzitor şi vă îndemn să faceţi şi voi acelaşi lucru.“ Daniela Timeea Săsăran (10 ani), cls. a IV-a Şcoala „George Coşbuc“, Baia Mare