Sfântul Mucenic Caliopie; Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei
Sfântul Caliopie a trăit pe vremea împăratului Maximian (286-305) şi era din Perga Pamfiliei. Fiind chinuiţi creştinii în acea vreme, Caliopie s-a prezentat singur înaintea dregătorului Maxim şi L-a mărturisit cu curaj pe Hristos. Drept aceea, dregătorul l-a supus unor cumplite chinuri, iar mai apoi l-a răstignit cu capul în jos, în Vinerea Mare. Tot astăzi, pomenim pe Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul (†821). Acesta s-a născut în anul 776 din părinţi credincioşi, dar la vârsta de 12 ani a rămas orfan. A intrat de tânăr în monahism, iar la vârsta de 28 de ani a fost chemat de cler şi popor să fie arhiereu în cetatea Mitilene. Ajungând Leon pe tronul împărătesc, a ridicat prigoană asupra Bisericii, chemând la Constantinopol pe mulţi episcopi. Printre ei a fost şi Sfântul Gheorghe, care s-a arătat ostaş viteaz al lui Hristos, biruind cu multă înţelepciune pe vrăjmaşii sfintelor icoane. De aceea, împăratul l-a osândit să fie bătut cu vergi, apoi l-a trimis în surghiun, unde a stat până la sfârşitul vieţii sale. Moaştele sale au fost aduse mai târziu de credincioşi în Mitilene.