Sfântul Mucenic Ciprian cinstit la Pitești
Credincioșii parohiei „Sfântul Mucenic Pantelimon” din municipiul Pitești au sărbătorit duminică al doilea hram al bisericii, „Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian”. În mijlocul acestora s‑a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie, se arată pe site‑ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Cu această ocazie, chiriarhul locului a amintit în cuvântul de învățătură despre atitudinea plină de dragoste pe care trebuie să o avem față de cei care ne urăsc. Ierarhul a evidențiat și dragostea piteștenilor față de această biserică ridicată în apropierea Spitalului Județean Argeș și a apreciat căldura sufletească cu care aceștia participă la sfintele slujbe.
Momentul slujirii a fost unul deosebit deoarece biserica piteșteană din cartierul Găvana sărbătorește 20 de ani de existență.