Sfântul Mucenic Dimitrie - mărturisitor al lui Hristos

Data: 22 Octombrie 2011

Iată că, după Sfânta Cuvioasă Parascheva, luna octombrie ne aduce prăznuirea altor doi sfinţi dragi nouă. Este vorba despre Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (26 octombrie), şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (27 octombrie). Deşi au trăit în vremuri diferite (primul la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea, iar al doilea la începutul secolului al XIII-lea) şi reprezintă două modele diferite de viaţă creştină (luptătorul pentru Hristos şi pustnicul), amândoi se aseamănă prin dragostea pentru Dumnezeu şi mărturisirea Lui în întreaga lor viaţă.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie era fiul voievodului cetăţii Tesalonicului de la acea vreme. Deşi atunci era interzis prin lege să fii creştin, tatăl său era un om credincios şi I se închina mereu lui Dumnezeu într-o cameră care avea două icoane. De aceea, când s-a rugat lui Dumnezeu să îi dea un copil, Domnul l-a ascultat şi i l-a dăruit pe Dimitrie. Din pricina prigonirii creştinilor, micul Dimitrie fu botezat în taină, iar părinţii lui îl învăţară credinţa cea sfântă, dar şi facerea de bine. Şi astfel Dimitrie cunoscu încă din copilărie adevărul credinţei, dar şi săvârşirea de fapte bune şi mai ales milostenia.

Când veni vremea, părinţii săi se mutară la Domnul, lăsându-l pe Dimitrie moştenitor al averii, dar şi al bunului lor nume.

Maximian, împăratul de atunci, auzi de moartea voievodului şi îl chemă la dânsul pe fiul acestuia, pe Dimitrie. Văzându-i înţelepciunea şi purtarea aleasă, îl numi voievod în locul tatălui său. Iar oamenii din Tesalonic îl primiră cu mare bucurie şi cinste pe voievodul lor Dimitrie. Iar el îi conducea cu multă vrednicie şi îi învăţa să creadă în Domnul Iisus Hristos. Îl propovăduia fără teamă pe Mântuitorul şi îi aducea pe mulţi la dreapta credinţă.

Dar curând, împăratul Maximian îşi dădu seama că voievodul Dimitrie este creştin şi se mânie foarte mult. Şi pentru că Dimitrie îşi mărturisi cu îndrăzneală credinţa şi refuză să se închine idolilor, împăratul porunci să fie închis în cea mai aspră temniţă.

Dar Dumnezeu era cu el în toată vremea şi trimise un înger ca să-l vestească pe Dimitrie că trebuie să se pregătească pentru a primi cununa de mucenic.

Pe atunci trăia şi un luptător vestit, Lie, înalt, puternic şi înfricoşător la chip, care se lupta cu mulţi şi îi ucidea aruncându-i în suliţe. Văzând toate acestea, un tânăr creştin, Nestor, se duse la închisoare la Sfântul Dimitrie şi îl rugă să îl binecuvânteze pentru a-l putea birui pe Lie şi a-i scăpa pe oameni de acea moarte cumplită. Şi sfântul îl însemnă cu semnul crucii pe frunte şi îi zise:

- Du-te: pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi.

Şi Nestor merse plin de curaj la luptă, strigând:

- Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!

Şi imediat îl trânti pe Lie la pământ, omorându-l. Dar împăratul se întristă mult de moartea lui Lie şi când află că Dimitrie îl încurajase pe Nestor în această luptă, porunci ca Sfântul Dimitrie să fie ucis cu suliţa. Şi tot din porunca împăratului i se tăie capul lui Nestor.

Dar Dumnezeu a arătat sfinţenia lui Dimitrie, căci trupul i-a fost găsit neputrezit şi bine mirositor. El a apărat oraşul Tesalonic de multe primejdii, moaştele sale fiind izvorâtoare de mir şi făcătoare de minuni până astăzi.

Aşadar, dragii mei, în aceste zile de toamnă să întâmpinăm sărbătorile Sfinţilor Dimitrie cu bucurie şi rugăciune către ei, gândindu-ne la curajul şi râvna lor pentru Hristos.