Sfântul Mucenic Dimitrie, ocrotitorul românilor din Nürnberg
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu slujitorii Catedralei Mitropolitane și de la parohiile din împrejurimi și credincioși din Germania au sărbătorit pe ocrotitorul românilor ortodocşi din Nürnberg, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Sâmbătă, după citirea Acatistului Sfântului Mucenic Dimitrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele paroh Teofil Herineanu şi preoţi şi diaconi de la Centrul eparhial și de la parohiile ortodoxe românești din Chemnitz, Erlangen, Amberg, Donauwörth, Schwabach și Fürstenfeldbrück, se arată pe mitropolia-ro.de. Au fost prezenți numeroși români ortodocși din capitala Franconiei, dar și oaspeți din România.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Alexandru Lăbonț, pe seama parohiei românești din districtul Weissenburg-Gunzenhausen, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, și întru diacon pe teologul arădean Flavius-Cristian Stai, pe seama Catedralei Mitropolitane din Nürnberg.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord a vorbit despre însemnătatea trăirii întregii vieți ca o mărturisire a Mântuitorului Hristos. Sărbătoarea a continuat cu agapa organizată de membrii parohiei în sala multifuncțională a Centrului eparhial.
Sfântul Mucenic Dimitrie este ocrotitorul românilor din Nürnberg de mai bine de 40 de ani, iar parohia din Nürnberg, înfiinţată în 1976, este una dintre cele mai vechi comunităţi româneşti din Germania.