Sfântul Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Forțelor Terestre Române

Un articol de: Ioan Bușagă - 24 Aprilie 2018

În fiecare an, militarii din Forțele Terestre Române sărbătoresc în data de 23 aprilie patronul spiritual, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Cu acest prilej, în garnizoanele din întreaga țară, ca și în teatrul de operații din Afganistan, au fost organizate ceremonii militare și religioase de omagiere a eroilor neamului românesc. O ceremonie a avut loc în Capitală la Statul Major al Forțelor Terestre, unde a fost prezent și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Prea­sfinția Sa a vorbit despre martiriul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe pentru mărturisirea credinței și pilda acestui soldat mucenic pentru militarii români. „După moartea martirică a Sfântului Gheorghe, împărații bizantini au cinstit de timpuriu martiriul unui ostaș neînfricat, conducătorul de oaste în garda împăratului păgân Dioclețian, din porunca căruia a și fost martirizat, și i-au așezat chipul pe numeroase icoane și stindarde, care au fost purtate în lupte. Mai târziu, de la aceștia s-a inspirat și marele domn al Moldovei, Sfântul Voievod Ștefan, iar două dintre aceste stindarde de luptă se mai află la Mănăstirea Zografu și la Muzeul Național de Istorie din București. Armata Română l-a luat pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe drept ocrotitor în 1920, pentru a inspira pe militarii români în lupta lor pentru apărarea pământului românesc. După o perioadă de întrerupere a acestei tradiții de cinstire a ocrotitorului Armatei Române, după anul 1990, Sfântul Gheorghe este cinstit în mod deosebit în toate unitățile militare, dar și în teatrele de operațiuni de dincolo de granițele țării, acolo unde se află ostași români”, a spus PS Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor.

La evenimentul de la Statul Major al Forțelor Terestre ale Armatei Române au fost prezenți ministrul apărării naționale, Mihai Viorel Fifor; șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general-maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu, numeroși generali reprezentând toate armele române, reprezentanți ai diferitelor instituții ale statului.

Categoria de Forțe Terestre este cea mai numeroasă componentă a Armatei Române.