Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 16 Octombrie 2018

Sfântul Longhin a trăit pe vremea împăratului Tiberiu (14-37), era din părţile Capadociei şi slujea ca ostaş pe vremea când în Palestina cârmuia Ponţiu Pilat. A luat parte la Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos şi el este acela care L-a împuns pe Iisus cu suliţa în coastă. A păzit Mormântul Domnului până la Înviere, deci fiind martor la minunile ce s-au săvârşit atunci, s-a luminat la inimă şi a crezut în Hristos-Domnul împreună cu alţi doi ostaşi din ceata sa: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Matei 27, 54). Sfântul Longhin sutaşul nu a primit arginţii care i-au fost daţi de către iudei ca să tăgăduiască Învierea şi să mărturisească mincinos că trupul Domnului a fost furat de ucenicii Săi. Lăsând slujirea ostăşească a plecat în Capadocia unde propovăduia ca un apostol Învierea lui Hristos şi credinţa în dumnezeirea Lui. Tradiţia spune că Pilat, înştiinţându-l pe Tiberiu că Longhin a părăsit dregătoria sa, a trimis ostaşi care i-au tăiat capul sfântului. Ducând la Ierusalim capul lui Longhin, Pilat l-a aruncat la gunoi, afară din cetate. După mulţi ani, capul a fost descoperit prin minune dumnezeiască de o femeie oarbă care scoţându-l din pământ şi-a recăpătat vederea. Pentru aceasta, femeia a ridicat o preafrumoasă biserică în Capadocia în care a aşezat cu cinste moaştele Sfântului Longhin.