Sfântul Mucenic Valentin are moaşte la „Delea Nouă“
Astăzi, în Biserica Ortodoxă Română este sărbătorit Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin. Zi de sărbătoare este şi pentru credincioşii Parohiei "Delea Nouă" din Bucureşti, unde se află părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin. Cu acest prilej, la Biserica "Delea Nouă", în ajunul sărbătorii s-a oficiat slujba Vecerniei, la orele 17:00, iar astăzi, începând cu orele 9:30, se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Tot astăzi, membrii consiliului şi comitetului parohial organizează o întâlnire dedicată tinerilor din parohie, deoarece Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin este considerat protectorul acestora.