Sfântul Nectarie va ocroti un nou lăcaş de cult din Băile Felix

Un articol de: Pr. Silviu Dobai - 17 Septembrie 2011

La praznicul Înălţării Sfintei Cruci, bucuria credincioşilor din Băile Felix a fost prilejuită de vizita Preasfinţitului Sofronie, Episcop al Oradiei, care a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", monument istoric, metoc dependent de Centrul Eparhial, şi a oficiat sfinţirea pietrei de temelie pentru noua biserică, de enorie, din Băile Felix, cu hramurile "Schimbarea la Faţă a Domnului" şi "Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul".

În localitatea Băile Felix, staţiune balneoclimaterică, nu a existat o biserică de enorie. În ultimii ani, odată cu dezvoltarea urbană a Oradiei, alături de locuinţele vechilor săteni, zeci de case au fost ridicate aici, mulţi dintre locuitorii metropolei preferând să se mute în acest loc minunat. La iniţiativa PS Sofronie, a luat fiinţă Parohia Băile Felix, iar tânărul preot Vasile Bara a fost însărcinat să coordoneze ridicarea noii biserici, ce va copia, la scară redusă, planul arhitectural al bisericii Mănăstirii Cozia. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Florin Sabin Ciucle a fost hirotonit diacon pe seama Bisericii "Cuvioasa Parascheva" din Marghita. După Sfânta Liturghie, soborul slujitor, în frunte cu ierarhul, au străbătut în procesiune drumul până la locul unde s-a oficiat slujba sfinţirii pietrei de temelie pentru noua biserică. După citirea hrisovului îndătinat, de pr. Dorel Octavian Rus, protopopul Oradiei, Peştişului şi Aleşdului, pr. paroh Vasile Bara a adresat mulţumiri Întâistătătorului Eparhiei Oradiei şi oficialităţilor locale pentru sprijinul acordat. La final, Preasfinţitul Sofronie a arătat că "aşezând noua biserică şi sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nectarie nădăjduim ca rugăciunile acestui sfânt taumaturg să aducă multă binecuvântare pentru enoriaşii Parohiei Băile Felix, dar şi vindecare şi mângâiere celor care vor veni şi de acum înainte în această staţiune să îşi îngrijească sănătatea".