Sfântul Nicolae - dascăl al dărniciei
În ajun de sărbătoare am avut bucuria de a vedea cum copiii cinstesc pe Sfântul Nicolae, "chip al blândeţelor" şi al dărniciei creştine. În istoria creştinismului, el a rămas drept pildă de milostenie faţă de tatăl celor trei fete, ajuns în amară sărăcie, încât cugeta la vinderea lor în grea robie. De la Sfântul Nicolae învăţăm dragostea de a dărui, bucuria şi lumina comuniunii în familie şi între semeni. De aceea, Biserica – marea familie creştină a celor botezaţi în numele Preasfintei Treimi – cultivă şi încurajează iubirea sinceră şi milostivă, întrajutorarea, cinstirea şi grija faţă de aproapele.
Astăzi, se observă că societatea secularizată şi individualistă se distanţează, treptat, de aceste valori. Locul generozităţii şi al dragostei jertfelnice este luat adesea de manifestări egoiste, de indiferenţă sau nepăsare faţă de nevoile semenilor aflaţi în suferinţă. Sărbătorile prilejuiesc un spectacol grandios al comerţului cu daruri scumpe care se îndreaptă, de cele mai multe ori, tot în direcţia celor care au de toate, iar cei săraci rămân, pe mai departe, neglijaţi şi neajutoraţi. În acest context, sărbătoarea Sfântului Nicolae, în care am intrat odată cu Vecernia acestei seri, deschide o perioadă a anului pe care noi, românii, o putem numi "timp al dărniciei". E "vremea colindelor", când copiii vestesc întruparea Fiului lui Dumnezeu Cel milostiv, iar cei doi bătrâni blânzi şi buni – Moş Nicolae şi Moş Crăciun – oferă daruri celor care întreabă, cu speranţă: "Ne daţi ori nu ne daţi?". La bunătatea lui Dumnezeu se răspunde cu bunătatea inimii, oferind daruri, care aduc bucurie în suflet celor ce le primesc şi celor ce le oferă, precum şi multă apropiere între oameni. Ne-am bucurat să vedem că elevii şcolilor bucureştene, îndrumaţi de dascălii lor, au înţeles mesajul tainic al acestor frumoase şi sănătoase tradiţii româneşti. Au înţeles deopotrivă că atât cinstirea Sfântului Nicolae, cât şi vestirea Naşterii lui Hristos reprezintă lucrări sfinte ale evlaviei creştine, menite să transforme conştiinţele adormite de nepăsare egoistă, în lumini aprinse ale iubirii milostive. Pe parcursul anului 2012 – declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, numeroşi copii şi tineri au participat la programele caritabile, educaţionale şi culturale derulate în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, deprinzându-se singuri cu practica faptei bune faţă de cei aflaţi în suferinţă, în spitale, orfelinate, centre de ocrotire sau centre de recuperare medicală. Putem spune fără să greşim că, adeseori, ei au imprimat adulţilor un gând de solidaritate şi filantropie, întrucât, în nevinovăţia lor, s-au simţit mai aproape de cei săraci şi neajutoraţi. În prima duminică a Postului Crăciunului, în toate parohiile şi mănăstirile noastre s-a citit Pastorala Sfântului Sinod care îndeamnă la intensificarea ajutorării aproapelui, prin acţiuni concrete, desfăşurate la nivelul fiecărei comunităţi locale. Este nevoie să sporim eforturile de a-i ajuta pe cei ce deţin multe bunuri materiale să înţeleagă că aceste bunuri sunt daruri ale lui Dumnezeu, pe care trebuie să I le întoarcă prin fapte de milostenie şi de ajutorare. Pentru al patrulea an consecutiv, Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor a organizat, cu sprijinul protopopiatelor bucureştene, programul artistic "Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor". Succesiunea momentelor artistice: a poeziilor, a colindelor şi a altor cântece religioase, a scenetelor interpretate cu multă dăruire, ne-a oferit tuturor un prilej de minunată încântare sufletească, retrăind oarecum emoţiile copilăriei. De aceea, felicităm pe toţi copiii şi profesorii îndrumători, precum şi pe organizatorii şi sponsorii acestui program artistic! Ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dăruiască tuturor har, pace şi fericire, spre înţelegerea şi trăirea creştinească a Postului Crăciunului, spre a ne bucura de marea sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române