Sfântul Nicolae, sărbătorit de românii și grecii din Izmir
Cu binecuvântarea Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în ziua de duminică, 6 decembrie 2015, a avut loc în orașul Izmir din Turcia, în incinta Bisericii „Sfânta Fotini”, administrată de comunitatea ortodoxă grecească din vestul Turciei, oficierea Sfintei Liturghii ortodoxe în limbile română și greacă pentru comunitatea ortodoxă din Izmir.
„De asemenea, pentru ca acest moment de alese trăiri creştineşti să fie posibil, Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia s‑a bucurat de sprijinul deplin al Consulatului General al României la Izmir şi al Excelenţei Sale, doamna Mioara Ștefan, consul general al României la Izmir, care a avut un rol însemnat în închegarea comunităţii româneşti din zona egeeană pentru acest eveniment”, ne‑a transmis părintele Sergiu Marcel Vlad.
În cadrul slujbei Sfintei Liturghii, săvârșită de părintele Sergiu Marcel Vlad, preotul Comunității Ortodoxe Române din Turcia, și de Preacuviosul Părinte Kirilos, preotul paroh al Bisericii „Sfânta Fotini” din Izmir, au participat aproximativ 50 de cetăţeni români stabiliţi în zona egeeană a Turciei, acestora alăturându‑se frați întru credință de alte naționalități: greacă, georgiană și rusă.
Cu această ocazie, comunitatea românească a celebrat şi marile sărbători creştine ale lunii decembrie, Sfântul Nicolae și Naşterea Domnului, prin colindele care s‑au cântat la strană. Manifestarea religioasă a continuat cu o agapă în cadrul căreia copiii prezenți au realizat, în cadrul unui atelier de creație, păpuşi pe linguri de lemn purtând straie tradiţionale româneşti. De asemenea, participanţii au primit în dar de la Moş Nicolae dulciuri româneşti. Această manifestare festivă a fost organizată de Consulatul General al României la Izmir, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul și Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia.
„Pentru românii din Izmir, Institutul Cultural Român «Dimitrie Cantemir» din Istanbul a prezentat, în incinta Consulatului General al României la Izmir, expoziţia «Plimbare prin Europa - Crochiuri de arhitect». Expoziţia include 20 de lucrări în tuș, format A3, ale arhitectului Mugur Kreiss, reprezentând schițe ale unor orașe din Europa și din România, printre care menționăm Sevilla, Rouen, Balcic, Stockholm, Valencia, București, Brașov, Cordoba și altele”, ne‑a mai transmis părintele Sergiu Marcel Vlad.