Sfântul Prooroc Ilie, prăznuit în biserici şi mănăstiri
Zeci de biserici de parohie şi mănăstiri din ţară, închinate Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, şi-au serbat luni hramul. După ce, duminică seara, în biserici s-a oficiat slujba Vecerniei, luni s-a săvârşit slujba Sfintei Liturghii. În zi de hram, credincioşii din multe biserici şi-au primit cu bucurie ierarhii, iar după Sfânta Liturghie au fost organizate agape creştine, dându-se de pomană pentru sufletul celor adormiţi.
Ca în fiecare an, şi în anul acesta mii de credincioşi au luat parte la hramurile mănăstirilor care-l au ca ocrotitor pe Sf. Ilie Tesviteanul.
În Episcopia Caransebeşului, la schiturile de pe Muntele Semenic şi Muntele Mic sute de credincioşi au urcat pentru a aduce cuvenită cinstire Sfântului Ilie.
Resfinţirea bisericii schitului de pe Muntele Semenic
Duminică, 19 iulie, în ajunul praznicului, aproximativ 500 de credincioşi au participat la slujba de resfinţire a bisericii schitului de pe Muntele Semenic, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Altarul bisericii schitului de pe Muntele Semenic şi-a primit înnoirea după 63 de ani. Datorită deteriorării sfintei mese şi a altarului bisericii, la iniţiativa Sectorului exarhat al eparhiei, s-au efectuat lucrări de renovare, care au au fost pecetluite prin slujba de resfinţire oficiată de către episcopul locului.
După slujba de resfinţire s-a oficiat dumnezeiasca Liturghie arhierească, în finalul căreia cei 400 de credincioşi prezenţi s-au închinat înaintea Sfintei Mese.
La Mănăstirea Vasiova, peste 3.000 de credincioşi au participat la sfintele slujbe, care s-au oficiat pe parcursul zilelor de ajun al praznicului şi în ziua praznicului. Slujba de Priveghere a fost oficiată de către Întâistătătorul Eparhiei, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian. În cadrul acestei slujbe a fost săvârşită şi slujba sfinţirii picturii care împodobeşte altarul de vară al mănăstirii.
În ziua praznicului, mulţimea de credincioşi de aici a participat la slujba Sfintei Liturghii oficiate de Chiriarhul Eparhiei Caransebeşului, înconjurat de un sobor de 28 de preoţi şi diaconi. Toţi cei prezenţi au primit din partea mănăstirii un pacheţel cu bucate şi o iconiţă a Sfântului Ilie spre aducere aminte de hramul celei mai reprezentative mănăstiri din Episcopia Caransebeşului.
Pe Muntele Mic, la hramul schitului au participat peste 200 de credincioşi, iar slujba a fost săvârşită de către părintele Daniel Alic, consilier cultural al Eparhiei, care a transmis cuvântul de binecuvântare al ierarhului. La această mănăstire se organizează anual, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, pelerinaj la crucea de pe Muntele Mic, când sute de credincioşi participă la Sf. Liturghie oficiată la 1.600 de metri altitudine, în faţa crucii de metal de pe munte, a doua ca mărime din ţara noastră.
Sute de credincioşi şi la Craiova
Biserica „Sfântul Ilie“ din Craiova a devenit neîncăpătoare cu ocazia prăznuirii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Sute de credincioşi din toate colţurile oraşului au luat parte la slujba Sfintei Liturghii oficiate de Preasfinţitul Gurie Gorjanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, răspunsurile fiind date de corul parohial. În cu-vântul său, PS Gurie a subliniat importanţa vieţii Sfântului Prooroc în iconomia mântuirii, ea fiind un model de urmat pentru credincioşii din toate timpurile.
Credincioşii parohiei Borşa II din Protopopiatul Vişeu, judeţul Maramureş, au participat duminică, 19 iulie, la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care a oficiat această slujbă în altarul de vară al Bisericii „Sfântul Ilie Tesviteanul“, luni fiind şi ziua de prăznuire a ocrotitorului acestui lăcaş de cult, informează TRINITAS TV, citat de BASILICA. Tot cu această ocazie au fost sfinţite casa parohială şi noua sală socială. La eveniment au participat reprezentanţii autorităţilor centrale şi locale. La manifestare au fost prezenţi mii de credincioşi din Borşa şi din localităţile învecinate.
La Schitul „Acoperământul Maicii Domnului“ din com. Izvoarele, jud. Giurgiu, cu prilejul celui de al doilea hram al schitului a asistat la Sfânta Liturghie Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Cu această ocazie, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa deosebită a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. La final, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a îndemnat sutele de credincioşi prezenţi să urmeze modelul de rugăciune al Sfântului Prooroc Ilie, care s-a rugat peste măsură şi glasul rugăciunii sale a ajuns în ceruri, până la Dumnezeu.