Sfântul Proroc Avdie; Sfântul Mucenic Varlaam
Prorocul Avdie (sec. IX î.Hr.) este amintit în Biblie, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament. Aceasta are 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. Cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Idumeii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului. Tot astăzi pomenim pe Sfântul Mucenic Varlaam († 304), care era din Antiohia Siriei. Fiind bătrân şi mărturisind pe Hristos, a fost dus la dregătorul Antiohiei, care a poruncit să fie bătut şi chinuit cumplit. Apoi, fiind dus la un altar idolesc, a poruncit dregătorul să-i deschidă sfântului palma dreaptă, punând în ea cărbuni aprinşi cu tămâie, crezând că nu va putea suferi şi că va arunca tămâia peste altarul idolesc, pentru ca prin aceasta să se arate că a adus jertfe zeilor. Dar Sfântul Varlaam a stat cu bărbăţie până când focul i-a mâncat carnea palmei şi în aceste chinuri şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.