Sfântul Proroc Daniel şi Sfinţii trei tineri: Anania, Azaria şi Misail (Dezlegare la peşte)
Acest mare între proroci, fericitul Daniel, era din neamul lui David şi a fost dus în robie în Babilon, împreună cu alţi tineri din neamul său, din porunca lui Nabuco- donosor al 2-lea (605-562 î.Hr.). Pentru faptele lor bune, Daniel împreună cu Anania, Azaria şi Misail au fost luaţi la curtea lui Nabucodonosor şi au fost puşi în înalte dregătorii.
La curtea împăratului, prorocul Daniel şi-a dovedit înţelepciunea de fiecare dată când s-a ivit prilejul: a salvat de la moarte pe nevinovata Susana, care era defăimată pe nedrept de doi bătrâni desfrânaţi; a descoperit şi a tălmăcit împăratului un vis cu o statuie alcătuită din mai multe părţi, care fiind lovită de o piatră mică s-a prăbuşit, arătând că piatra aceea preînchipuia pe Mesia (Daniel 2, 31-47).
Sfântul Proroc Daniel a fost cinstit şi de alţi împăraţi din Babilon, precum Belşaţar, Darius I şi Cirus al 2-lea cel Mare. În timpul lui Cirus a avut visul celor şapte săptămâni de ani ce despart vremea sa de vremea venirii lui Mesia (Daniel 9, 2-27). Astfel, a vestit popoarelor păgâne, cu peste 500 de ani mai înainte, timpul venirii lui Mesia, Mântuitorul lumii.