Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul prăznuit la Dragomireşti, Maramureş
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dragomireşti, de pe Valea Izei, judeţul Maramureş.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Altarul de vară. În timpul Sfintei Liturghii, soborul s-a rugat împreună cu credincioşii pentru ca Dumnezeu să reverse ploi liniştite peste întreg ţinutul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi să dea vremuri cu roade bogate. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu. La chinonic, Oana Larisa Pop a interpretat o cântare despre Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, iar arhid. Vlad Verdeş şi arhid. Lucian Burnar au cântat o priceasnă despre Maica Domnului.
Preasfințitul Episcop Iustin a vorbit credincioşilor despre viaţa Sfântului Ilie Tesviteanul, despre modelul creştin pe care îl propune credincioşilor din prezent.
După încheierea Sfintei Liturghii, ieromonahul Iosif Petra a fost hirotesit întru protosinghel. Primarul Vasile Ţiplea a oferit arhim. Sofronie Perţa, stareţul mănăstirii, titlul de cetăţean de onoare al oraşului Dragomireşti. Mai mulţi binefăcători au primit diplomele Anului omagial, iar, la final, Preasfinția Sa a primit în dar din partea obştii mănăstirii o copie a Icoanei făcătoare de minuni „Maica Domnului cu Pruncul”.