Sfântul Proroc Ioan Botezătorul cinstit la Caransebeș
Credincioșii Parohiei „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeş s-au bucurat la sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul de prezența Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, în mijlocul lor. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica parohială, necropolă a eparhiei, unde își dorm somnul de veci episcopii Caransebeșului, dar și foarte mulți protopopi, preoți, profesori de teologie și personalități care au marcat atât viața bisericească, cât și viața socială a Banatului de Munte. La momentul potrivit, chiriarhul a împărtășit credincioșii, care s-au pregătit să primească Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Gheorghe Dobreanu” al catedralei istorice din Caransebeş.
Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeş este o parohie dinamică, care derulează mai multe proiecte sociale pentru copii şi bătrâni. De asemenea, are o rodnică şi strânsă colaborare cu unităţile şcolare şi preşcolare de pe raza acesteia, precum şi unitatea militară din Caransebeş.
„Avem și activități administrativ-gospodărești în această parohie, pentru că și pictura se renovează, dar avem și o lucrare dinamică social-filantropică, deoarece părintele paroh, consiliul parohial și foarte mulți credincioși se implică voluntar în tot ceea ce înseamnă aceste activități. Astfel că persoanele vârstnice sunt îngrijite prin proiectul «Masa pe roți», fiind hrăniți acasă foarte mulți bolnavi și bătrâni. De asemenea, avem programe diverse cu tinerii și copiii în derulare mai ales că acest an este închinat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, educației religioase a tineretului creștin ortodox. Le dorim succes, binecuvântare în continuare și să aibă pe mai departe aceeași râvnă pentru împlinirea tuturor celor necesare pentru consolidarea locașului de rugăciune, a Bisericii vii, dar și pentru aceste proiecte social-filantropice atât de frumoase și necesare”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.