Sfântul Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Ancirei; Sfântul Mucenic Agatanghel; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al 6-lea Ecumenic

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 23 Ianuarie 2017

Sfântul Clement era din Ancira Galatiei şi s-a născut către anul 280. A intrat în mănăstire la vârsta de 12 ani, iar pentru viaţa sa înţeleaptă a fost făcut arhiereu la 20 de ani. S-a nevoit în propovăduirea dreptei credinţe pe timpul lui Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Sfântul Agatanghel era roman de neam şi a fost botezat de însuşi Sfântul Clement pe când acesta se afla la Roma. Deci, fiind ei prinşi de păgâni, au fost întemniţaţi şi trimişi apoi la locurile lor natale pentru a fi judecaţi. Însă Agatanghel s-a ascuns în corabia care-l ducea pe Clement, fiindcă nu voia să se despartă de dânsul, şi astfel amândoi au ajuns la Ancira. Acolo au fost judecaţi, şi pentru că L-au mărturisit cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos, au fost cumplit chinuiţi. Nevrând ei să se lepede de credinţă, dregătorul a poruncit să li se taie capetele şi aşa au primit cununa muceniciei.