Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sf. Prorociţă Ana

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 03 Feb 2017

Dreptul Simeon era din Ierusa­lim, ca şi Prorociţa Ana, şi împre­ună cu alţii aşteptau venirea lui Mesia, trăind sub îndrumarea Duhului Sfânt. Prin Duhul Domnului i s-a descoperit Dreptului Simeon că nu va muri până ce nu va vedea pe Mântui­torul cel mult aşteptat şi tot prin Duhul Sfânt a fost îndemnat să ia în braţele sale pe Pruncul Iisus, atunci când a fost adus la Templul din Ierusalim. Cântarea Dreptului Simeon „Acum liberea­ză pe robul Tău, Stăpâne” arată că marea sa aşteptare s-a împli­nit. De asemenea, Sfânta Pro­­ro- ­ciţă Ana, prin postul şi rugăciu­nea ei de zi şi de noapte, prin statornicia ei în viaţa curată, s-a învrednicit şi ea să-L vadă pe Mesia ca Prunc, prorocind cu laude şi mulţumiri despre El, zicând către cei care erau atunci în Templu: Acest Prunc este Dom­nul, Cel ce a întărit cerul şi pămânul. Acesta este Mesia Hristos, pe care L-au vestit toţi prorocii.