Sfântul Siluan Athonitul cinstit la Mănăstirea „Sfânta Maria”-Techirghiol

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 25 Septembrie 2024

Sfântul Cuvios Siluan Athonitul a fost cinstit cu evlavie marți, 24 septembrie, la Mănăstirea „Sfânta Maria”-Techirghiol, stavropighie patriarhală. În mijlocul călugărițelor și al pelerinilor care au trecut pragul așezământului monahal în această zi au poposit Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, care și-a sărbătorit cu acest prilej ocrotitorul spiritual, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

 Cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele arhimandrit Cleopa Nistor, consilier patriarhal; părintele arhimandrit Calinic Drăghici, exarhul mănăstirilor din Episcopia Severinului și Strehaiei; părintele Vasile Ghițan, protopop de Vânju Mare; ieromonahul Luca Nicolcea, duhovnicul mănăstirii, precum și alți clerici. 

La slujbă au mai participat și credincioși aflați la tratament, în acest centru al Patriarhiei Române care se îngrijește și de tămăduirea unor afecțiuni reumatismale ale credincioșilor din diferite colțuri ale țării.

Cuvântul de învățătură a fost rostit la finalul Sfintei Liturghii de către Prea­sfințitul Părinte Episcop Siluan, care a evidențiat actualitatea și modelul Sfântului Siluan Athonitul, care din tinerețe L-a căutat pe Dumnezeu și L-a aflat în viețuirea monahală de la Muntele Athos, a dobândit virtutea smereniei și s-a rugat mult pentru mântuirea tuturor neamurilor pământului.

La final, părintele Luca Nicolcea l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Episcop Siluan la sărbătorirea onomasticii, oferindu-i un frumos aranjament floral. La rândul său, ierarhul a mulțumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru binecuvântarea celebrării sfântului ocrotitor în mijlocul soborului stavropighiei patriarhale, precum și tuturor celor care au fost împreună cu el în această zi de sărbătoare.