Sfântul Sinod susţine definirea în Constituţia României a familiei întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie

Data: 05 Iulie 2013

În zilele de 4-5 iulie 2013, la Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre hotărârile luate menţionăm:

- În contextul dezbaterilor publice din ultimul timp re­fe­ritoare la proiectul de mo­di­fi­care a Constituţiei României, Sfân­tul Sinod susţine de­fi­nirea în le­­gea fundamentală a familiei ca elementul natural şi funda­men­­tal al existenţei şi dezvol­tă­­rii societăţii, care se înteme­ia­ză pe căsătoria liber consim­ţi­tă în­tre un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe drep­tul şi îndatorirea pă­rin­ţi­lor de a asigura creşterea, e­du­­ca­ţia şi instruirea copiilor şi be­ne­fici­a­ză de sprijin şi ocro­ti­re din par­tea statului şi a soci­e­tă­ţii.

- În urma analizei şi eva­lu­ă­rii rezultatelor finale ale recen­să­mântului populaţiei României din anul 2011, Sfân­tul Sinod a aprobat un nou program pastoral-social - metode şi mijloace de întărire a pastoraţiei la nivel local (epar­hi­al), regional (mit­ro­po­li­tan) şi na­ţional.

Biserica Ortodoxă Română va intensifica pastoraţia în rândul credincioşilor cu scopul conştientizării şi apărării insti­tu­ţiei familiei naturale şi tra­di­ţi­o­nale, pentru diminuarea nu­mă­rului divorţurilor, a avor­turilor, a violenţei domestice, a abandonului copiilor etc.

- Eparhiile Patriarhiei Ro­mâ­ne vor susţine iniţiativa cetă­ţe­n­ească europeană Unul dintre noi, care are drept scop ridicarea nivelului de pro­tecţie juridică în Uniunea Europeană a dem­ni­tă­ţii, a dreptului la viaţă şi a inte­gri­tăţii fiecărei fiinţe umane de la concepţie.

- Sfântul Sinod a luat act cu apreciere şi bucurie de mul­ti­plele activităţi ale eparhiilor din dias­pora română, pentru păs­tra­rea şi promovarea spi­ri­tualităţii româneşti.

Biroul de presă al Patriarhiei Române