Sfântul Ştefan cel Mare sărbătorit la Putna
Românii ortodocşi l-au sărbătorit ieri, 2 iulie, pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. La Mănăstirea Putna, din judeţul Suceava, acolo unde se află mormântul său, mii de credincioşi au venit să îi aducă cinstire cu prilejul împlinirii a 510 ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Voievod.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Din soborul de arhierei au făcut parte Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Meletie, Arhiepiscopul Hotinului, Preasfinţitul Pantelimon, Episcop de Ivano-Frankivsk şi Colomeea, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. La slujbă au participat peste 120 de preoţi veniţi din toate colţurile ţării, dar şi din Ucraina de Nord şi Republica Moldova, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Nicolae Lungu“ a Patriarhiei Române.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan a vorbit despre Sfântul Voievod Ştefan cel Mare ca om al credinţei şi al Evangheliei: „Om al credinţei a fost măritul Ştefan şi toate faptele sale cele orientate spre Dumnezeu arată acest lucru. A fost aşezat domn în Joia cea Mare; orientată a fost domnia sa spre Dumnezeiasca Liturghie, fiind inspirat de marele duhovnic Daniil Sihastrul şi de marele Mitropolit al Moldovei din vremea sa, Teoctist. El a fost conştientizat de către aceştia că fără Liturghie un neam nu dăinuieşte în istorie. A hotărât pentru sine şi pentru supuşii săi ca, înainte de luptă, să postească şi în loc să doarmă mult s-a obligat pe sine şi a cerut celor din jurul său să privegheze întru rugăciune, nădăjduind nu în puterea sa şi a armelor sale, ci în puterea lui Dumnezeu“.
La finalul slujbei, copii şi tineri din Vicovul de Sus au recitat poezii şi au interpretat cântece închinate marelui domnitor. Apoi s-au depus coroane de flori la mormântul Sfântului Voievod, după care a avut loc defilarea plutoanelor Jandarmeriei şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. După-amiază, a avut loc o paradă a portului popular, urmată de o paradă a celor mai frumoşi cai din zona Putnei.
Aproape de miezul nopţii, pe Dealul Crucii, în apropierea mănăstirii, a fost înălţat un foc de tabără. Acolo tinerii au aprins torţele şi au pornit spre mănăstire, înconjurând aşezământul în sunetul baladei lui Ciprian Porumbescu, interpretată de Lucia şi Olec Sacaliuc, veniţi din Republica Moldova, moment care a încheiat manifestările închinate Sfântului Voievod Ştefan. „Noi, obştea, îl simţim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare ca pe un părinte, ca pe cel care poartă de grijă de copiii săi, căci Măria Sa se îngrijeşte de această mănăstire de mai bine de cinci veacuri. Peste doi ani se împlinesc 550 de ani de când a pus temeliile acestei mănăstiri, iar acum se fac 510 ani de când s-a aşezat în pământul acesta sfânt al Putnei“, a declarat părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarh al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, pentru Radio TRINITAS.