Sfântul Teodor Tiron sărbătorit într-o comunitate din Mehedinți
Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron a fost sărbătorit în mod deosebit vineri, 17 februarie, în parohia mehedințeană Obârșia-Cloșani, din Protopopiatul Baia de Aramă. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Grupului psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana“ al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.
În cuvântul de învățătură de la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul mehedințean a vorbit celor prezenți despre rugăciune, pocăință, iertare și dobândirea mântuirii sufletești. De asemenea, i-a îndemnat pe cei prezenți să viețuiască în comuniune frățească așa cum este bineplăcut lui Dumnezeu. În finalul cuvântului, a apreciat calitatea lucrărilor de restaurare desfășurate la această biserică și l-a felicitat pe părintele paroh Victor Muscalu pentru bogata activitate misionară.
După cuvântul de învățătură a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru eroul Tudor Vladimirescu și pentru pandurii săi.
Grupul de copii al Parohiei Obârșia-Cloșani a susținut un program artistic dedicat lui Tudor Vladimirescu și luptătorilor săi.
Părintele Victor Muscalu a mulțumit în încheiere Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim pentru purtarea de grijă și vizita pastorală din această zi, dar și preoților și credincioșilor veniți în număr mare pentru a-l cinsti cum se cuvine pe ocrotitorul acestei parohii, Sfântul Teodor Tiron.