Sfântul Voievod Neagoe Basarab şi Sfântul Antim Ivireanul, cinstiţi la Mănăstirea Snagov
Mănăstirea Snagov din Arhiepiscopia Bucureştilor şi-a serbat sâmbătă, 26 septembrie, şi duminică două din cele trei hramuri. Programul liturgic a început vineri seara cu slujba Vecerniei unită cu Litia oficiată de arhim. Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri seminarişti şi teologi de la Seminarul Teologic „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi şi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
Sâmbătă a avut loc Sfânta Liturghie oficiată de PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Numeroşi credincioşi au trecut lacul Snagov cu barca pentru a-l cinsti pe Sf. Voievod Neagoe Barasab. După Sfânta Liturghie, PS Varsanufie Prahoveanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sf. Neagoe Basarab, cel care a fost, după cum spune şi troparul, „ctitor de lăcaşuri sfinte“.
Ieri a continuat sărbătoarea la Mănăstirea Snagov, când a fost cinstit tot pentru prima dată Sf. Antim Ivireanul, canonizat de Biserica noastră în anul 1992. Cele două noi hramuri ale Mănăstirii Snagov au fost primite cu binecuvântarea PF Daniel, anul trecut, la aniversarea a 600 de ani de atestare documentară a acestei aşezări monahale. (C. CIOFU)