Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, sărbătorit la Galaţi
Pe 2 iulie 2009, la Galaţi, Episcopul Dunării de Jos, PS Casian, a săvârşit Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare la biserica ce poartă acest hram, din cartierul I. C. Frimu. Sfântul lăcaş se află în construcţie şi, până la finalizarea acestuia, credincioşii pot participa la slujbele dumnezeieşti în capela construită în curtea bisericii. Slujba arhierească s-a săvârşit afară, lângă biserica în construcţie, în prezenţa a numeroşi credincioşi, preoţi şi diaconi, informează Biroul de Presă şi Comunicare al Episcopiei Dunării de Jos. În cuvântul său de învăţătură, PS Casian a elogiat vitejia şi sfinţenia marelui voievod român, care a stat cu tărie la porţile Moldovei în faţa turcilor, apărând credinţa şi tradiţiile neamului nostru. De asemenea, ierarhul locului a arătăt cum Ştefan era considerat şi cinstit ca un om al curajului, ctitor de lăcaşuri sfinte şi apărător al dreptei credinţe, încă din viaţă, nu numai de ai săi, ci şi de cei străini. La final, grupul de copii prezenţi la sărbătoarea hramului, participanţi la Programul „Hristos împărtăşit copiilor“, au recitat poezii şi cântece în cinstea Sfântului şi Marelui Voievod al Moldovei. Sărbătoarea s-a încheiat cu participarea slujitorilor şi a credincioşilor la o agapă.