Sfârșit de an școlar la Seminarul din Buzău
Elevii merituoși la învățătură ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău au fost premiați într-un cadru festiv, joi, 18 iunie, în Paraclisul arhiepiscopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din municipiu. Premiile au constat în diplome, cărți cu tematică religioasă și bani. Ceremonia a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a oficiat și o slujbă de Te Deum. La eveniment au fost prezenți profesori, elevi și părinți ai acestora.
„Ca unul care am absolvit această școală, i-am prețuit pe profesorii mei, am iubit acest paraclis în care am făcut cinci ani de zile practică liturgică și muzicală, mă preocupă soarta frățiilor voastre, modul în care vă desfășurați aici activitatea și, de asemenea, condițiile în care trăiți“, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian în cuvântul rostit la final.