Sfârşit de an şcolar pentru clasele primare de la Seminarul Teologic din Galaţi
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a marcat miercuri, 17 iunie, încheierea anului şcolar 2025‑2026 în mijlocul celor 550 de elevi de la clasele primare și gimnaziale ale Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galați. Evenimentul festiv a debutat în capela instituţiei de învăţământ, unde un sobor de preoţi profesori a oficiat Sfânta Liturghie, în prezenţa chiriarhului Dunării de Jos, a cadrelor didactice şi a elevilor seminarişti. Răspunsurile liturgice au fost oferite, într‑o atmosferă descrisă de ierarh ca fiind „dumnezeiască şi îngerească”, chiar de către copiii prezenți (de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII‑a), care, la momentul potrivit, s‑au împărtăşit cu Sfintele Taine şi au primit dulciuri. În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a vorbit despre lucrarea luminoasă pe care şcoala andreiană o desfăşoară în acest oraş de la Dunăre, reprezentând în societate un frumos buchet al speranţei, care îmbină armonios educaţia şi pregătirea intelectuală cu formarea creştină a tinerilor în spiritul viu al tradiţiei. Înaltpreasfinţia Sa a subliniat unitatea dintre şcoală, familie, biserică şi patrie, transmiţându‑le părinţilor celor 550 de elevi că adevăratele premii sunt înşişi copiii lor, o binecuvântare pentru familie, comunitate, biserică și lume.
După aceste momente pline de bucurie, entuziasm şi mulţumire, ierarhul locului le‑a oferit elevilor broşura intitulată „Lăsaţi copiii să vină la Mine...”, care cuprinde icoanele celor 16 Sfinte Femei Românce canonizate anul acesta, cuvântul înainte al Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, troparele sfintelor, rugăciuni şi poezii consacrate. În paginile acestei lucrări, apărută la Tipografia „Candela Cuvântului” a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, icoanele color ale Sfintelor Femei Românce sunt aşezate în oglindă cu icoanele lor monocrom, pentru a putea fi colorate mai uşor de către copii. La finalul evenimentului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian i‑a binecuvântat pe micii seminarişti şi pe profesorii acestora şi i‑a felicitat pe toţi pentru frumoasele roade ale activităţii din anul şcolar 2025‑2026.