Sfârşit de an şcolar pentru seminariştii clujeni

Data: 15 Iunie 2011

La Cluj-Napoca s-a desfăşurat ieri festivitatea de încheiere a anului şcolar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox. Au participat Înalt Preasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, Preasfinţitul Episcop-vicar Vasile Someşanul, pr. Iustin Tira, vicarul administrativ al eparhiei, pr. arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din eparhie, pr. Cristian Sonea, directorul Seminarului Teologic, părintele Liviu Vidican Manci, inspector pentru cateheză, şi alte cadre didactice ale instituţiei. Elevii seminarişti au participat dimineaţă la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preasfinţitul Vasile Someşanul, în Paraclisul şcolilor teologice clujene, înconjurat de preoţi profesori. După cuvântul directorului seminarului, pr. Cristian Sonea, s-au acordat premiile, iar corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox, dirijat de părintele prof. dr. Petru Stanciu a interpretat cântări religioase.

IPS Andrei le-a vorbit tinerilor despre calităţile pe care le are preotul, ca om care se dăruieşte pe sine semenilor: "Teologul, fie băiat, fie fată, trebuie să aibă un suflet mare, într-o lume egoistă cu oameni cu suflet mic. Dumneavoastră sunteţi aluatul care dospeşte toată frământătura. Referitor la omul cu suflet mare, în general omul acesta e preotul, sau ar trebui să fie el. Faptul că trebuie să avem grijă de alţii, să ne dăruim pentru alţii e un lucru mare. Am învăţat de la Domnul Hristos că e mai fericit cel ce dă decât cel ce primeşte. Şi să ştiţi că e aşa, indiferent despre ce e vorba. Eu vă doresc să fiţi oameni fericiţi şi veţi fi, pe măsură ce veţi da altora". (Cosmina Nicoară)