Sfârşit de săptămână cu ploi şi vânt
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, ieri, o informare meteo de ploi şi vânt, valabilă până duminică la ora 23:00 în toate regiunile ţării. ANM precizează că, în intervalul menţionat, temporar va ploua în toate regiunile, iar la altitudini de peste 1.500 m precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. De asemenea, în cursul zilei de duminică, în Banat, Crişana, Maramureş, nord-vestul Transilvaniei şi în zona Munţilor Apuseni, cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi, izolat, 25 l/mp.
Vântul va sufla în general moderat, iar în vestul ţării şi la munte va avea intensificări temporare cu viteze de peste 50 km/h, rafalele depăşind în zona montană înaltă 70 km/h.