Sfătuire a preoților din Arad privitoare la situația de sănătate publică
Preoții din Cercul pastoral Arad s-au întrunit în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Arad-Gai, joi, 12 martie 2020. În deschidere, după rostirea rugăciunii, preotul Petru Ursulescu, coordonatorul Cercului pastoral Arad, a mulțumit părintelui paroh Caius Cuțaru pentru invitație și găzduirea acestei noi sesiuni de consfătuire a preoților din municipiu. La eveniment au participat protosinghelul Iustin Popovici, consilier patriarhal, și preotul Gheorghe Gligor, consilier eparhial, precum și părintele protopop Flavius Petcuț.
Conform programului, părintele conf. dr. Caius Cuțaru a susținut referatul intitulat „Iisus Hristos ca învățător lăuntric”.
În continuarea întâlnirii, părintele protos. dr. Iustin Popovici le-a recomandat preoților să urmărească îndeaproape și să pună în aplicare măsurile ce sunt recomandate de către autoritățile bisericești și laice competente, naționale și locale, pentru combaterea noului Coronavirus (COVID-19). De asemenea, în urma dezbaterilor avute, părinții participanți au reliefat necesitatea aplanării panicii create, insistându-se pe îndrumarea credincioșilor întru împlinirea atât a rânduielii creștinești de rugăciune, cât și a aplicării măsurilor de urgență dispuse de autoritățile competente pentru combaterea acestui virus.