Sfaturi pentru o alimentaţie sănătoasă, la Bocniţa

Data: 20 Octombrie 2017

Bucuria sărbătorii închinate Cuvioasei Parascheva a continuat pentru Fundaţia medicală „Providenţa“ şi după hram, când membrii acesteia au ales să împărtăşească educaţia unei vieţi sănătoase copiilor din satul Bocniţa, comuna Sineşti, judeţul Iaşi, chiar la şcoala din sat, în Ziua Mondială a Alimentaţiei.

Echipa care s-a alăturat Fundaţiei medicale „Providenţa“ a fost numeroasă: Mihaela Brebu, specialist nutriţie şi dietetică la Spitalul „Providenţa“, Gabriela Andrei, actriţă la Teatrul „Luceafărul“ Iaşi, şi trei elevi de la Liceul „Dimitrie Cantemir“ Iaşi. La iniţiativa părintelui paroh Stelian Sandovici, care reuşeşte să păstreze comunitatea unită prin implicare în formarea copiilor, această acţiune a devenit un model de succes.

Sănătatea a fost promovată în cadrul unui atelier de nutriţie, atât teoretic, cât şi practic, cu sprijinul unui doctor nutriţionist. A mânca sănătos, a trăi sănătos, a face sport, a gândi sănătos şi frumos, toate aceste concepte au avut un loc deosebit în prezentarea specialistului nutriţionist, care a reuşit să-i implice activ pe copii într-o discuţie despre sănătate.

„M-am bucurat mult să mă aflu în mijlocul unor copii absolut minunaţi şi al dascălilor lor, alături de preotul paroh şi familia acestuia, oameni cu suflet mare care au făcut posibilă această bucurie pentru copii. Ochii plini de curiozitate şi zâmbetele calde, dar totuşi triste ale multora dintre ei m-au înduioşat foarte tare şi m-au facut să simt că mai importantă decât sfaturile de viaţă sănătoasă pe care le-am oferit a fost însăşi prezenţa noastră în mijlocul lor. O prezenţă caldă, prietenoasă de care sufletele au atâta nevoie. Pentru noi răsplata a fost mare - bucuria din ochişorii lor!“, ne-a împărtăşit Mihaela Brebu, specialist nutriţie şi dietetică la Spitalul „Providenţa“.

Copiii au fost invitaţi la un joc interactiv, în care au lucrat în echipă, pentru a găsi corespondenţa dintre fructe, legume şi organul pe care îl hrăneşte fiecare.

Au primit la finalul atelierului o hrană sănătoasă, pregătită chiar împreună cu ei, bruschete cu cremă de urdă, care a fost un deliciu şi pentru noi cei mari.

„Vizita nutriţionistului şi a  Zânei Sănătate au bucurat deopotriva sufletele copiilor, dar şi ale adulţilor prezenţi. Am petrecut o zi în mijlocul acestor micuţi şi am putut simţi încântarea pe care oaspeţii au reuşit să le-o prilejuiască. Mulţumim, aşadar, atât celor care au oferit din timpul lor pentru a aduce puţină lumină în sufletul acestor copilaşi, cât şi gazdelor: doamnei coordonator Andrei Nicoleta, domnului învăţător  Ramaşcanu Florin şi domnişoarei educator Munteanu Ioana“, ne-a spus părintele paroh Stelian Sandovici .

Ne-a vizitat şi Zâna Sănătate care a dăruit sfaturi preţioase, printr-un joc cu păpuşi, despre cum să fii sănătos, invitând copiii în lumea frumoasă a actoriei. Elevele de la Liceul „Dimtrie Cantemir“ ne-au bucurat cu cântecele la chitară, iar copiii au cântat împreună, au dansat şi au avut multă voie bună: „Am reuşit să transmitem copiilor cât este de importantă alimentaţia sănătoasă prin intermediul sfaturilor preţioase ale Zânei Sănătate adresate Fetiţei Mofturoase. Momentele în care am cântat şi dansat şi i-am văzut zâmbind au fost adevărate surse de energie pentru mine“, ne-a împărtăşit Teodora Avasilcăi, elevă la Liceul „Dimitrie Cantemir“ Iaşi.

A fi mereu cu zâmbetul pe buze, a gândi frumos, a dărui celorlalţi fără a aştepta în schimb, a avea o alimentaţie sănătoasă, a face mişcare, toate acestea fac parte din educaţia pentru sănătate pe care echipa Fundaţiei medicale „Providenţa“ o susţine şi promovează.