Sfaturi practice: Pomenirea străbunilor noştri şi pomenirea Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos

Sâmbăta lui Lazăr sau mai precis ziua învierii lui Lazăr a fost rânduită de către Părinţii Bisericii către finalul Postului Paştilor ca relatare a unei minuni mai presus de fire, minune care dovedeşte că Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Învierea tuturor celor adormiţi; şi precum L-a înviat pe Lazăr, aşa să învieze şi pe cei adormiţi din neamurile noastre la vremea cuvenită, când va avea loc "învierea cea de obşte".

În această sâmbătă, numită "Sâmbăta lui Lazăr", Biserica a rânduit a se săvârşi pentru ultima dată în această perioadă specială pomenirea celor adormiţi. De ce nu se mai pot face parastase pentru cei adormiţi? Începând cu praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Biserica sau viaţa religioasă intră într-o rânduială unică în an, şi anume, în Săptămâna Pătimirilor Mântuitorului. Astfel, se cade să primeze doliu doar pentru Patima şi moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi să se acorde importanţă maximă evenimentelor mântuitoare care aparţin în mod exclusiv Mântuitorului. Astfel, grija pentru cei adormiţi în această perioadă de pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului nu trebuie exagerată, ca nu cumva să nu se respecte rânduielile tipiconale ale acestei perioade speciale. Chiar dacă nu se fac parastase decât după Duminica Tomii, acest lucru nu înseamnă că nu purtăm grijă faţă de sufletele celor adormiţi. Chiar şi în Săptămâna Pătimirilor cei adormiţi pot fi pomeniţi în cadrul Sfintei Liturghii din Joia cea Mare, apoi de praznicul Învierii şi la orice Sfântă Liturghie. Dacă nu se fac parastase în Săptămâna Pătimirilor Domnului, săptămână de doliu deplin, nu se cade a se face parastase nici în Săptămâna Luminată, în care creştinul trăieşte tot pe deplin bucuria biruinţei morţii prin Învierea din morţi a lui Hristos. Reluarea săvârşirii parastaselor se va face începând cu Duminica numită a Tomii.