Sfaturile nutriționistului pentru sărbători
În perioada sărbătorilor de iarnă există tendinţa unui exces alimentar care, după o perioadă de reţinere de la alimente dulci şi grase, poate provoca organismului diferite disfuncţii. Afecţiunile digestive sunt declanşate sau acutizate nu doar de consumul în exces, ci şi de combinaţii nefericite de cărnuri grase, maioneze, dulciuri, alcool, cafea sau alte băuturi energizante. Mihaela Brebu, specialist în nutriţie şi dietetică în cadrul Spitalului Providenţa, a întocmit un plan simplu care să nu afecteze sănătatea.
Excesul alimentar, ca şi varietatea de mâncăruri grase, poate anula efectele benefice obţinute în urma postului, de aceea este important să adoptăm, în această perioadă a sărbătorilor, o conduită alimentară care să nu ne cauzeze neplăceri digestive pe termen scurt, iar pe termen lung să ne formeze obiceiuri alimentare sănătoase. Mihaela Brebu, specialist în nutriţie şi dietetică în cadrul Spitalului Providenţa, ne propune un plan format din nouă paşi, care să ne asigure o stare bună de sănătate atât fizic, cât şi mental.
Introducem alimente de origine animală în cantitate mică
Chiar dacă alimentele de origine animală au lipsit pentru o perioadă din meniu și abia așteptăm să le consumăm din nou, este indicat ca reintroducerea lor să se facă treptat, consumând pentru început porții mici din aceste produse.
Mâncăm cumpătat
Deși tentațiile culinare sunt mari, ideal ar fi să alegem să mâncăm mai simplu şi fără să ne propunem să descoperim gustul tuturor bucatelor încă de la prima masă. Mâncând cumpătat și la ore rezonabile - situație în care ultima masă este indicat a fi servită, în spiritul indulgent al sărbătorilor, cel târziu la ora 20:00 - somnul ne va fi unul odihnitor, nechinuit de procesele digestive intense pe care le-ar putea genera o masă târzie.
Consumăm legume și salate la fiecare masă
Probabil că, după perioada de post în care legumele au fost vedete pe masa noastră, am dori să le vedem mai rar în farfurie, însă ideal este ca ele să fie prezente la fiecare masă, fie sub formă de garnituri, fie sub formă de salate sau chiar în ambele variante. Fibrele conținute de legume și zarzavaturi vor ajuta foarte mult digestia, preîntâmpinând atât instalarea constipației, cât și creșterea colesterolului sau creșterea rapidă a glicemiei.
Stabilim un orar regulat al meselor cu pauze lungi între acestea
De sărbători petrecem mai mult timp acasă, împreună cu familia extinsă, ori mergem în vizită la prieteni, care abia așteaptă să ne ospăteze cu bucate alese. Totuşi, chiar dacă bucuria revederii este foarte mare, nu trebuie să uităm că organismul nostru funcționează după exact aceleași principii ca și înainte de sărbători. El dorește să primească mesele la distanță unele de altele, pe cât posibil după un orar care să fie acelaşi de la o zi la alta şi pe principiul a două sau trei mese principale - pentru a avea timp să ducă digestia la bun sfârșit. Urmând acestea, sănătatea trupească și starea noastră de spirit vor fi şi ele unele „de zile mari”.
Gustări cât mai puține între mese
Gustările dese și foarte variate tulbură digestia, chiar și atunci când acestea sunt constituite din alimente sănătoase (nuci, semințe etc.). Cu atât mai mult în perioada sărbătorilor, când gustările înseamnă de fapt prăjituri, unele mai dulci și mai apetisante decât altele, este de avut în vedere ca acestea să fie reduse atât numeric, cât și cantitativ. În loc să avem o gustare formată din prăjituri şi cozonac, mai bine le consumăm la finalul meselor, după ce am mâncat și legume sau salate. În felul acesta creșterea glicemiei se va produce mai lent și colesterolul conținut se va absorbi în cantitate mai mică. De asemenea, starea de sațietate va dura mai mult și vom rezista mai ușor tentațiilor culinare foarte numeroase în această perioadă.
Apelăm la condimente care ajută digestia
Pentru ca digestia să decurgă ușor, avem în natură ajutoare de mare nădejde pe care este indicat să le folosim atât în perioada de post, pentru a atenua efectul de balonare pe care îl produc leguminoasele (fasole, mazăre, linte, năut, bob), dar și după post pentru a preîntâmpina disconfortul digestiv generat de asocierile alimentare mai greu de procesat sau de excesul unor porţii mai mari sau mai multe. Putem apela cu încredere la semințele de chimen, fenicul, anason sau mărar, cimbru, coriandru, mentă, oregano, ghimbir, care pot fi folosite din belșug la gătit. În plus, bucatele vor fi mult mai aromate şi mai delicioase.
Savurăm ceaiuri digestive
Din mirodeniile minune pe care le putem folosi la gătit, pentru a ține departe efectele digestive nedorite, putem face și ceaiuri, care au același efect digestiv, ceaiuri pe care le putem savura cu plăcere după masă, ideal neîndulcite.
Suntem atenți la hidratare
Pe lângă o prăjitură, credem că ar merge bine şi un suc, două sau chiar trei, considerând că ne asigurăm astfel şi hidratarea. Ei bine, licoarea magică pentru ca hidratarea să fie cea de care organismul nostru are nevoie nu este nici sucul, nici vinul ori alte licori, ci APA. Ne amintim să pornim ziua cu 1-2 pahare de apă, apoi să o bem pe toată durata zilei, cu înghițituri mici. Totuşi, vom evita să bem cantități mari de apă la masă, alegerea cea mai bună pentru acest moment fiind un ceai digestiv.
Ne odihnim suficient pentru o stare de spirit bună
Odată cu venirea sărbătorilor, avem tendința firească să petrecem mai mult și să dormim mai puțin. Nimic neobișnuit, însă este de dorit să ținem cont și de cerințele corpului nostru care, pentru a funcționa în parametrii optimi, are nevoie de 7-8 ore de somn în fiecare noapte. Noaptea de Anul Nou trece aproape necontorizată, fiind o excepţie grație bucuriei prilejuite de momentele frumoase petrecute alături de familie și prieteni. În rest, programul de odihnă este foarte important și se află în strânsă legătură cu toate procesele care se desfășoară în corpul nostru, fie că ne referim la funcțiile de bază ale organismului, la cele din sfera digestivă sau la cele din sfera emoțională.
Înălțăm din toată inima un gând de recunoștință
Oricât de sărace sau de îmbelșugate ne-ar fi masa şi casa, oricât de bine îngrijit ne-ar fi trupul, nu trebuie să uităm să hrănim şi sufletul cu rugăciune, fapte bune şi gând de recunoştinţă. Acest gând de recunoștință înălțat din toată inima face minuni nu doar sufletului, ci şi trupului, iar spre folosul nostru şi al celor din jur ar fi bine să-l înălţăm zilnic şi cu atât mai mult în zi de mare sărbătoare creştină. Iisus S-a născut, slăviţi-L!