Sfinte moaşte oferite Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 03 Mai 2018

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit ieri, 2 mai 2018, Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti, și un fragment din moaştele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brânco­veanu, precum şi un veşmânt care a acoperit moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Acestea au fost primite la Reşedinţa Patriarhală de Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei.

Fragmentele din moaş­tele Sfinţilor Grigorie Dascălul şi Constantin Brâncoveanu, precum şi veşmântul care a acoperit moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, au fost oferite de Întâistătătorul Bisericii noastre Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, în semn de binecuvântare şi spre folos duhovnicesc şi sporire în credinţă a tuturor celor care se vor ruga cu evlavie acestor sfinţi ocrotitori ai neamului românesc. Evenimentul a avut loc în Salonul Sfinţilor Români din Reşedinţa Patriarhală. „Este un moment de mare bucurie, pentru că acesta creează o legătură mai adâncă între comunităţile noastre ortodoxe româneşti şi mănăstirile din Canada cu Patria-mamă şi în special cu Biserica-mamă. Noi încercăm în cadrul unui program pe care l-am început anul acesta să aşezăm câte un ocrotitor român dintre sfinţii mai noi peste fiecare dintre parohiile şi mănăstirile noastre. De asemenea, acest eveniment este de o adâncă semnificaţie spirituală pentru comunităţile ortodoxe româneşti din Canada. Este adevărat că sunt comunităţi mai vechi, însă Episcopia Canadei este nouă. Eu personal sunt legat de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, pentru că îmi amintesc de momentul petrecut acum 25 de ani, când am plecat la Ierusalim chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie. Cred că el mi-a purtat de grijă în toţi aceşti ani. Moaştele oferite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel vor fi păstrate în Canada în Catedrala Episcopală din Saint-Hubert, Quebec, iar veşmântul Sfântului Dimitrie va merge într-una din misiunile noastre din Montreal. În continuare, vom încerca să ducem moaştele acestor sfinţi şi în alte parohii ortodoxe, deoarece aşa se creează o comuniune a sfinţilor”, ne-a declarat Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei.