Sfintele Paşti la românii din Siria şi Liban

Data: 17 Aprilie 2015

În perioada 9-16 aprilie, pr. Gheorghe Costea, preotul Comunităţii Ortodoxe Române din Siria şi Liban, a mers la Beirut (Liban) spre a oferi asistenţă religioasă credincioşilor români din cele două ţări. Slujba Învierii Domnului a fost oficiată la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din cadrul Spitalului grec-ortodox „Sfântul Gheorghe“ din cartierul Ashrafiye, în prezenţa a aproximativ 70 de persoane. De asemenea, au participat la Sfânta Liturghie Excelenţa Sa Victor Mircea, ambasadorul României la Beirut, şi Constantin Bulearcă, consulul Ambasadei României. La sfârşitul slujbei, fiecare credincios prezent a primit o iconiţă şi o Pastorală de Paşti, oferite prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, după care au ciocnit câte un ou pascal.

Luni, 13 aprilie, pr. Gheorghe Costea a participat la slujba arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, înconjurat de un sobor de ierarhi şi preoţi din cadrul Patriarhiei Antiohiei. Slujba a fost oficiată în Catedrala Patriarhală din Damasc închinată Fecioarei Maria. În cadrul Vecerniei Învierii „a doua“, care în Patriarhia Antiohiei se oficiază dupa Sfânta Liturghie din a doua zi de Paşti, a fost citită şi Sfânta Evanghelie în limba română, întrucât la slujbă au participat şi cei câţiva români care mai sunt încă la Damasc (Siria). Marţi, 14 aprilie, pr. Gheorghe Costea a participat la slujba oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea în Biserica Sfintei Cruci din Damasc.