Sfintele Paşti sărbătorite de transilvăneni
Credincioşii au participat cu bucurie la slujba Învierii Domnului Iisus Hristos, prilej cu care au primit Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă în România de o delegaţie a Patriarhiei Române. Sărbătoarea Sfintelor Paşti a continuat cu slujbe şi procesiuni în cele trei zile ale praznicului.
Mii de sibieni au primit Sfânta Lumină în Noaptea de Înviere la Catedrala mitropolitană, unde slujba Învierii, Utrenia şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor format din slujitorii Catedralei mitropolitane şi cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu. După chemarea „Veniţi să luaţi Sfânta Lumină” a urmat înconjurarea Catedralei şi slujba Învierii pe esplanada din faţa locaşului de cult. IPS Mitropolit Laurenţiu a transmis credincioşilor învăţăturile despre Sfintele Paşti, apoi s-a continuat cu Utrenia Învierii şi Sfânta Liturghie, oficiate în Catedrala mitropolitană.
Mulţime de credincioşi a participat în prima zi de Paşti la slujba Vecerniei, numită şi „A doua Înviere”, oficiată la Catedrala mitropolitană din Sibiu de către IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu împreună cu toţi preoţii de la parohiile din Sibiu şi împrejurimi. În cadrul slujbei religioase, Evanghelia a fost citită în 12 limbi. După Vecernie a urmat tradiţionalul pelerinaj de Paşti prin centrul oraşului. Preoţii şi credincioşii au purtat icoane ale Învierii şi au cântat „Hristos a Înviat” precum şi alte cântări din slujba Învierii.
În a doua zi a marelui praznic al Sfintelor Paşti, credincioşii din Braşov au participat în număr mare la slujba de sfinţire a Bisericii „Învierea Domnului” şi la Sfânta Liturghie, oficiate de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sărbătoarea s-a încheiat cu premierea elevilor participanţi la faza pe Protopopiatul Braşov a Concursului naţional de creaţie „Biserica şi Şcoala din sufletul meu”.
Sfintele Paşti la Cluj-Napoca şi Bistriţa
Peste 7.000 de clujeni au participat la slujba din noaptea de Înviere, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, săvârșită de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Alături de miile de credincioşi, la slujbă au fost prezenţi şi reprezentanți ai Casei Regale a României. La final, soborul de preoți și diaconi, în frunte cu IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, alături de credincioşii prezenţi, au înconjurat de trei ori Catedrala Mitropolitană.
În prima zi de Paști, clujenii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei la Catedrala Mitropolitană. Slujba a debutat la ora 10:00 și a fost săvârșită de un sobor de preoți, după rânduiala specifică praznicului. În cadrul slujbei, ierarhul a citit pastorala la Sfintele Paşti.
La finalul slujbei, IPS Mitropolit Andrei a amintit cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Toți, absolut toți, trebuie să ne bucurăm de ospățul credinței. De ce să ne bucurăm? Pentru că moartea a fost învinsă. A înviat Hristos și nici un mort nu mai este în morminte. Ne aducem aminte cu nostalgie de cei care au fost și s-au mutat în eternitate. Dar simțim mai mult decât altădată că astăzi sunt împreună cu noi. Și apoi, dacă ospățul spiritual de care vorbește Sfântul Ioan, adică Sfânta Liturghie, este mare, este mult, ne-am apropiat de ospățul credinței. Și celălalt ospăț este mare. Și vă dorim ca la toate mesele să fie inimi vesele”.
Sfânta Liturghie din cea de a doua zi de Paşti a fost oficiată la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistriţa de către IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi. La slujbă au luat parte numeroşi credincioşi, oficialități judeţene şi locale. La final, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei le-a oferit diplome elevilor care au obținut rezultate bune la olimpiadele de religie.
Sărbătoare la Târgu-Mureş
În cea de-a doua zi a Sfintelor Paşti, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Târgu-Mureş, unde a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Biserica "Învierea Domnului” din cartierul Tudor Vladimirescu. Credincioşii din această parohie sunt păstoriţi de către părinţii Ioan Pintilie şi Vasile Citirigă.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul le-a vorbit credincioşilor despre biruinţa supremă a Mântuitorului Iisus Hristos în faţa morţii, a întunericului existenţial şi a non-sensului. Creştinii sunt datori să devină lumină a lumii, să aprindă lumina lor înaintea oamenilor (cf. Mt. 5, 14 şi 16). În felul acesta, ei pot lumina acest veac atât de flagelat de tenebrele intoleranţei, indiferentismului şi ignoranţei, dovedindu-se martori adevăraţi ai Învierii.
Praznicul Învierii Domnului la Oradea
Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea a sărbătorit hramul, fiind pentru a cincea oară când slujba Învierii a fost săvârşită în catedrala propriu-zisă. Un prilej de mare binecuvântare pentru clerul şi credincioşii catedralei şi pentru întreaga Episcopie a Oradiei, a fost, şi în acest an, prezenţa Luminii Sfinte de la Ierusalim.
Sfânta Lumină a fost oferită de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, clerului slujitor și miilor de credincioși prezenți pe esplanada catedralei. A urmat Slujba Învierii, oficiată de ierarh în catedrală, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi. Apoi, Sfânta Liturghie din noaptea Învierii Domnului a fost oficiată de unul dintre slujitorii catedralei, în paraclisul de iarnă Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie de la demisolul catedralei.
Sfânta Liturghie din Duminica Sfintelor Paști, a Învierii Domnului, a fost săvârșită de PS Sofronie în catedrala propriu-zisă, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în prezența a sute de credincioși. După citirea pericopei evanghelice a marelui praznic al Învierii Domnului, s-a dat citire Scrisorii Pastorale la Învierea Domnului a PS Sofronie.
În cuvântul rostit la încheierea Sfintei Liturghii, PS Sofronie a vorbit despre strălucirea, puterea și măreția celei mai mari minuni săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos, propria Sa Înviere din morți: „Din lumina cea veșnică a lui Dumnezeu vine strălucirea sărbătorii Învierii. Strălucirea aceasta vine din faptul că Mântuitorul Hristos, Mielul lui Dumnezeu, ni Se descoperă ca Împăratul universului, Cel Care aduce lumină până și în iad, în întuneric. Lumina Sa zdrobește întunericul iadului, și aici este putere mare. De fapt, din tot ceea ce a săvârșit Mântuitorul Hristos înțelegem că este prezent în rugăciunile și în viața noastră, mai cu seamă în Rugăciunea cea Mare care este Liturghia sau Euharistia, în care recapitulăm tot ceea ce a săvârșit pentru noi”.
La final, ierarhul a citit rugăciunile de binecuvântare a cărnurilor și ouălor, a stropit cu apă sfințită un coș cu bucate şi a împărțit iconițe tuturor copiilor și tinerilor prezenți la Sfânta Liturghie.
În a doua zi a Sfintelor Paşti, 2 mai, PS Sofronie a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul cu hramul „Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, Mitropoliții Transilvaniei”, de la Centrul Eparhial, iar în a treia zi, 3 mai, a liturghisit la schitul Sfântul „Ioan Botezătorul” din Oradea.
Sărbătoare la Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe
Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit slujba Învierii Domnului și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost împărțită credincioșilor de ierarh, apoi a fost citită Evanghelia Învierii în cadrul slujbei de Înviere în fața Catedralei Episcopale.
A urmat cuvântul pastoral al PS Episcop Andrei, apoi soborul și credincioșii au înconjurat Catedrala Episcopală. La intrarea în Sfântul Locaș s-a cântat Canonul Învierii, slujba Învierii a fost continuată până în zorii zilei cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a mulțumit tuturor celor prezenți pentru dragostea și râvna de a se ruga Domnului Înviat.
În a doua zi de Paști, PS Episcop Andrei a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Gheorghe și Sfântul Ierarh Nicolae” din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre importanța praznicului Învierii Domnului Iisus Hristos pentru mântuirea fiecăruia şi i-a îndemnat pe credincioși să rămână aproape de Biserica strămoșească.
Sfintele Paşti în Episcopia Sălajului
La Catedrala Episcopală din Zalău, slujba Învierii Domnului Iisus Hristos a fost săvârșită de Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, înconjurat de preoții slujitori ai Catedralei și în prezența unui impresionant număr de credincioși. Dimineață, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, iar la sfârșitul slujbei ierarhul a dat citire Pastoralei la sărbătoarea Învierii Domnului.
În cea de-a doua zi de Paști, PS Episcop Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou şi a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Proroc Daniel și Sfântul Mucenic Gheorghe”. Alături de ierarh au slujit preoţii de la această biserică, parohul Dan Dregan, protopopul Jiboului și Gheorghe Longodor. La slujbă au participat numeroși credincioși, iar în cadrul Sfintei Liturghii, copiii au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. PS Petroniu a fost prezent astăzi pentru cea de-a 15-a oară la Sfânta Liturghie în această biserică, cu prilejul sărbătorilor pascale.
Praznicul Învierii în Hunedoara
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie a Paștilor la Catedrala Episcopală cu hramul „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Slujba de Înviere a debutat prin citirea canonului Sâmbetei celei Mari, apoi, la miezul nopții, mulțimea de credincioși a primit Sfânta Lumină a Învierii lui Iisus Hristos din făclia ierarhului. După primirea Sfintei Lumini, a fost citită Evanghelia Învierii în cadrul slujbei de Înviere, pe o scenă special amenajată în fața Catedralei Episcopale. A urmat cuvântul pastoral la marele Praznic al Învierii Domnului al PS Episcop Gurie, apoi soborul de slujitori a cântat în fața mulțimii de credincioși Canonul Învierii, slujba Învierii fiind continuată până dimineață cu săvârșirea în Catedrala Episcopală a Sfintei Liturghii a Învierii. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a mulțumit tuturor celor prezenți, i-a binecuvântat şi i-a îndemnat să urmeze întru totul vieții lui Hristos, pentru a fi părtași bucuriei celei veșnice de a fi fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai Împărăției Sale.
Duminică, de la ora 11.00, PS Episcop Gurie a săvârșit, alături de un ales sobor de preoți și diaconi, slujba Vecerniei din prima zi de Paști, cunoscută în popor ca A doua Înviere sau Învierea mică, la care se citeşte în mai multe limbi Evanghelia în care Mântuitorul se arată prima dată ucenicilor Lui după Înviere. Citirea Evangheliei în mai multe limbi simbolizează universalitatea mesajului Bisericii și sugerează propovăduirea Cuvântului Dumnezeu tuturor neamurilor.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Gurie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre bucuria mărețului praznic al Învierii din morți a Domnului Iisus Hristos, bucurie la care Biserica dreptmăritoare îi cheamă să participe pe toți credincioșii săi, atât pe cei pregătiți duhovnicește, cât și pe cei care nu au fost apropiați Bisericii lui Hristos în această perioadă a postului, căci Domnul Iisus Hristos a pătimit și a biruit moartea prin Învierea Sa pentru întreaga umanitate: „Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru; și cei dintâi, și cei de al doilea, luați plata. Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății” (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvânt la Învierea Domnului”).
Luni, în a doua zi de Paști, PS Episcop Gurie a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Schitului de la Groapa Seacă – Petrila Jieț, înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să rămână apropiați Bisericii lui Hristos, pentru ca jertfa Mântuitorului Iisus Hristos să lucreze în sufletele lor și să poată deveni fii ai lui Dumnezeu după har.
Sfintele Paşti la Baia Mare şi Satu Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba Învierii Domnului la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La sosirea Luminii Sfinte de la Ierusalim a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
PS Iustin Sigheteanul a oferit Lumina Sfântă celor circa 10.000 de credincioşi, dintr-un mănunchi de 33 de lumânări, apoi, împreună cu mulţimea credincioşilor a înconjurat Catedrala Episcopală.
Slujba Învierii Domnului s-a oficiat pe esplanada din faţa Catedralei Episcopale. „Praznicul împărătesc al Învierii Domnului este unul îmbrăcat în multă lumină. Este un praznic al păcii, un praznic al bucuriei, un praznic al evlaviei şi al fidelităţii faţă de credinţa noastră ortodoxă, a spus PS Iustin Sigheteanul. În continuarea slujbei Învierii, ierarhul a oficiat, în Catedrala Episcopală, Sfânta Liturghie a Învierii Domnului. La slujbă a asistat şi IPS Arhiepiscop Justinian, care i-a îndemnat pe credincioşi la rugăciune cât mai multă şi să se roage pentru cei din închisori şi pentru cei aflaţi la mari necazuri. De la primele ore ale după-amiezii, credincioşii de la Catedrala Episcopală din Baia Mare au putut să-şi ia pentru acasă pâine şi vin sfinţite, după obiceiul locului, în acest scop fiind pregătite 10.000 de pahare.
De la ora 12.00, PS Iustin Sigheteanul a oficiat slujba celei de a doua Învieri în Catedrala Episcopală din Baia Mare, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. Soborul a fost format din preoţii slujitori şi diaconii Catedralei. Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură despre prima zi după Înviere, despre misiunea apostolilor, a mironosiţelor femei, despre vizita pe care Mântuitorul o face Sfinţilor Apostoli, care erau ascunşi de frica evreilor, şi îi încredinţează că este El, Cel căruia i se văd rănile cuielor bătute în mâini şi picioare şi coasta străpunsă de suliţă. Tot acum, în prima zi după Înviere, Sfinţii Apostoli primesc misiunea de propovăduire.
În cea de a doua zi de Paşti, PS Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Buna Vestire” din Satu Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. Au făcut parte din sobor Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, preoţii slujitori ai sfântului locaş, Gheorghe Donca şi Cristian Vaştag, preoţi şi diaconi din Satu Mare. (Pr. Oliviu Botoi, pr. Cristian Rus, arhid. Adrian Onica, diac. Cristian Ţuţuroi, Ştefan Mărculeţ, Alexandra Andereş, Alexandru Moroianu, Andrei Fărcaş)