Sfinţenia numelui de botez

Data: 06 Octombrie 2010

Reuniţi joi, 30 septembrie, la Parohia Curtici, preoţii din Cercul misionar-pastoral IV, Protopopiatul Arad au discutat despre sfinţenia numelui pe care îl primim la Taina Sfântului Botez, despre datoria părinţilor de a pune copiilor lor nume creştine, româneşti. Un referat bine documentat pe această temă a fost susţinut de părintele Pompiliu Gavra, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Arad şi preot la Parohia Sânpaul.

În cadrul întrunirii preoţeşti, părintele Vasile Chindriş de la Parohia Iratoş-Fermă a susţinut un referat pe tema "Practici incorecte la Sfânta Liturghie, Sfintele Taine şi Ierurgii", pe marginea căruia cei prezenţi au intervenit cu completări, opinii, sugestii. S-a evidenţiat necesitatea respectării prevederilor liturgice şi tipiconale şi uniformizarea slujirii, începând din cadrul cercurilor pastorale. (pr. Liviu Iştoc)