„Sfințenia și bunătatea ei arată harul lui Dumnezeu lucrând prin sfinții Săi”
De sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, una dintre cele mai populare sfinte din țara noastră, a fost zi de hram și la Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre istoricul cinstirii moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, subliniind că evlavia credincioșilor față de aceasta s-a extins în toată țara, în mod special și în București. În Capitală, sunt în total 25 de lăcașuri de rugăciune care o au ca ocrotitoare, iar la nivel național, peste 400.
În cuvântul de învățătură rostit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că anul acesta se împlinesc 380 de ani de la aducerea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași: „Sfânta Cuvioasă Parascheva este cea mai populară dintre toți sfinții români. De aceea, pelerinajul la sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva este cel mai mare pelerinaj din România. Acest pelerinaj s-a dezvoltat mai ales după anul 1990, când, în libertate, credincioșii au putut veni și au putut să se roage la moaștele sfintei. Acum, constatăm că peste 400 de biserici din România poartă hramul Cuvioasei Parascheva. Avem o evlavie deosebită a poporului român față de Sfânta Cuvioasă Parascheva, mai ales după anul 1641, când moaștele sale au fost aduse din Constantinopol la Iași. Anul acesta se împlinesc 380 de ani de când au fost aduse moaștele sale la Iași la cererea, stăruința și prin dărnicia domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, care a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice față de Înalta Poartă Otomană. Ca semn de mulțumire, Patriarhul Partenie I, numit și cel Bătrân, care a păstorit între anii 1639 şi 1644, împreună cu Sinodul de la Constantinopol, a hotărât ca să dăruiască lui Vasile Lupu sfintele moaște și, se spune în scrisoarea sinodală, «spre sfințirea și binecuvântarea credincioșilor din Bogdania», cum mai era numită Moldova în vremea aceea, adică țara lui Bogdan”.
De asemenea, Preafericirea Sa a explicat că Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva se deosebește de celelalte Acatiste ale sfinților prin faptul că nu consemnează viața ei, ci ne prezintă formele ajutorului pe care ea îl oferă credincioșilor. „Sfânta Cuvioasă Parascheva este numită mult folositoare. În Acatistul ei nu se vorbește despre viața ei, cum de obicei se arată în toate Acatistele sfinților, ci se evidențiază binefacerile, lucrările ei duhovnicești asupra credincioșilor care îi cer ajutorul. În Acatist, ea este lăudată pentru că ajută toate categoriile de credincioși. Ajută și pe copii, tineri, bătrâni, bolnavi, văduve, ajută și la înmulțirea roadelor pământului, în vremuri de încercare, de boală, de secetă, de necazuri și strâmtorări. În fiecare icos din Acatistul ei se arată una sau două forme de ajutor pe care ea îl dăruiește celor care o cheamă în rugăciune”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Întâistătătorul Bisericii noastre a mai reliefat faptul că proclamarea generalizării cultului Sfintei Cuvioase Parascheva, ea fiind cinstită mai întâi local, la Iași, a avut loc în anul 1955. „Sfânta Cuvioasă Parascheva a avut mai întâi o cinstire locală, mai ales în Moldova. În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidat de Patriarhul de vrednică pomenire Justinian, a extins cultul ei. Aceasta s-a numit generalizarea cultului unor sfinți locali. Proclamarea generalizării cultului Sfintei Parascheva s-a făcut în 14 octombrie 1955, în prezența unor ierarhi străini și a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De atunci, Sfânta Cuvioasă Parascheva este cinstită în toată țara. Ea este o sfântă care a trăit 25 sau 27 de ani. Se consideră că a trecut la Domnul pe la anul 1030. Întrucât moaștele ei au stat aproape 200 de ani la Epivata, apoi la Târnovo, la Belgrad, la Constantinopol și apoi la Iași, este cunoscută ca o sfântă mult folositoare, mult ajutătoare, mult milostivă. De aceea, poporul român a îndrăgit foarte mult pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva”, a precizat Patriarhul României.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat că în Capitală credincioșii au o mare evlavie față de Sfânta Cuvioasă Parascheva, aici existând 25 de biserici care o au ca ocrotitoare: „În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1944, de teamă ca moaștele ei să nu fie luate și duse în altă parte, au fost aduse de la Iași la Mănăstirea Samurcășești din localitatea Ciorogârla, județul Ilfov, unde au stat din 10 aprilie până în 27 octombrie 1944. Apoi au fost aduse pentru câteva zile doar și depuse în pridvorul Catedralei Patriarhale. Însă, evlavia bucureștenilor față de ea a fost atât de mare, încât nu au stat moaștele doar trei zile, ci au stat 17 zile, din 27 octombrie până în 13 noiembrie. De aceea, bucureștenii au o evlavie deosebită față de Sfânta Cuvioasă Parascheva, iar faptul că un oraș are 25 de biserici care poartă hramul ei este un lucru unic, ca într-un singur oraș să fie cinstit un sfânt de atât de multe parohii și mănăstiri. Sfânta Cuvioasă Parascheva este și ocrotitoarea Paraclisului Reședinței Patriarhale, pentru că a fost și hramul Schitului Maicilor, care acum este parohie. Atunci, s-a transferat hramul de acolo aici, la Reședință”.
Totodată, Patriarhul României a îndemnat ca în această perioadă de pandemie, când zilnic mor sute de oameni, să ne rugăm Sfintei Cuvioase Parascheva să ocrotească poporul. „Sfânta Cuvioasă Parascheva ne arată puterea rugăciunilor sfinților. Ea este mult folositoare pentru că sfințenia și bunătatea ei arată harul lui Dumnezeu Cel Sfânt și Milostiv lucrând prin sfinții Săi. De aceea, psalmistul a zis «Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi», adică minunat este harul lui Dumnezeu care locuiește în sfinții Săi. Noi ne rugăm Sfintei Cuvioase Parascheva să ocrotească poporul român, mai ales în această perioadă de mare suferință, când sute de oameni mor zilnic din cauza pandemiei. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească, să dăruiască sănătate celor bolnavi, înțelepciune și ajutor medicilor care au grijă de cei bolnavi și să ferească pe toți românii și pe toate popoarele de boli cumplite, de necazuri și de întristări”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.
La final, Preafericirea Sa a felicitat pe toți ce care poartă numele Sfintei Cuvioase Parascheva și derivate, dorindu-le ani mulți cu sănătate și mult ajutor de la Dumnezeu.