­Sfinții 40 de Mucenici, cinstiți la Mănăstirea Antim din Capitală

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 09 Martie 2020

Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia au fost cinstiți cu evlavie luni, 9 martie 2020, de credincioșii veniți în număr mare la Mănăstirea Antim din Capitală, unde se află racla ce adăpostește fragmente din cinstitele lor moaște. În mijlocul obștii monahale s-a aflat Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-­vicar patriarhal, care a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, ierarhul a săvârșit slujba Parastasului pentru deținuții politici care au suferit în temnițele comuniste. 

În ziua pomenirii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, la Mănăstirea Antim, ctitoria Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, au fost oficiate slujba Acatistului Sfinților 40 de Mucenici, Ceasurile, Obednița, după care Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Epis­cop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit Liturghia Darurilor ­înainte sfințite. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte părintele protosinghel Vicențiu Oboroceanu, starețul așezământului monahal, părintele arhimandrit Mihail Stanciu, părintele arhimandrit Chiril Lovin, părintele arhidiacon George Grigoriță, consilier patriarhal, precum și alți slujitori. 

În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a vorbit despre suferințele prin care au trecut Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia și a evi­den­țiat semnificația numărului 40: „Astăzi cinstim fapta de vitejie a acestor ostași care poate mișca și sufletul cel mai nesimțitor, cel mai împietrit, încrâncenat. Cu adevărat, ceea ce au suferit ei, ca și alți mucenici, a fost uimitor. Pentru Biserică a fost o dovadă de bărbăție și de ostășie, o dovadă de vitejie prin care ei au învins meșteșugirile diavolului, care încerca să amăgească pe acești oameni să-și lepede credința și să-și dea sufletele în mâinile celui rău. Iată că 40 de mucenici constituie un număr sfânt, căci 40 de zile a postit Domnul nostru Iisus Hristos înainte de a începe activitatea Sa publică. 40 de ani s-a învârtit poporul ales în pustie până s-a curățat de toate obiceiurile dobândite în lumea păgână și amestecată din punctul de vedere cultural și spiritual al Egiptului. 40 de zile postim și noi în întâmpinarea Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos”.

În continuare, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți la pregătire duhovnicească și rugăciune intensă în perioadă de încercări sau de boală. „Să ne păstrăm sufletele în unitate de credință, să ne păstrăm sufletele sub înrâurirea Sfântului Duh, sub ocrotirea sfinților îngeri și sub cupolele bisericilor. Dumnezeu, Care ne iubește, a eliberat asupra noastră în aceste vremuri și încercări de boală, care sunt pentru mulți oameni îngrijorătoare. Să căutăm să avem sufletele noastre curate și pregătite pentru că nu numai în caz de molimă și de boală putem să plecăm la ceruri, ci în orice clipă se poate întâmpla ceva și sufletul nostru să zboare din lumea aceasta. Important este să fim uniți în credință și în rugăciune, să ne păstrăm sufletele curate și să ne rugăm lui Dumnezeu și Sfinților 40 de Mucenici să ne întărească în credință, în strădania și în pregătirea noastră pentru eternitate”, a spus Prea­sfințitul Părinte Ieronim Sinaitul. La final, protosinghelul Vicențiu Oboroceanu, starețul Mănăstirii Antim, i-a dăruit Preasfințitului Părinte Ieronim Sinaitul o icoană.