Sfinţii 40 de Mucenici se sărbătoresc astăzi
În fiecare an, la 9 martie, Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. Anul acesta, întrucât această sărbătoare cade în Sâmbăta morţilor, prăznuirea lor se face astăzi, 8 martie.
Conform însemnărilor tipiconale şi Capetelor Sfântului Marcu, dacă Praznicul Sfinţilor 40 de Mucenici va cădea în Sâmbăta Lăsatului sec de carne (Sâmbăta morţilor), slujba acestora se pune întreagă în vinerea acelei săptămâni. Sâmbătă se va cânta numai slujba din Triod, fiind dedicată în special pomenirii morţilor. Sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici intră de regulă în perioada Triodului, putând cădea între miercurea săptămânii a doua din Triod (când Paştile se serbează la 8 mai) şi marţea săptămânii a patra din Postul Mare (când Paştile se serbează la 4 aprilie). După Tipicul Mare, dacă această sărbătoare este hramul vreunei biserici sau mănăstiri sau se cinstesc moaştele lor (cum este cazul Mănăstirii Antim din Bucureşti), slujba se săvârşeşte în Sâmbăta morţilor, iar slujba pentru cei adormiţi „se va muta în joia sau în sâmbăta dinainte sau când va hotărî cel mai mare“ (cf. Înv. de Tipic a lui Marcu I, b). La Catedrala patriarhală s-a oficiat ieri slujba Vecerniei unită cu Litia, iar praznicul Sfinţilor 40 de Mucenici este sărbătorit astăzi, 8 martie, după cum a precizat părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Aghiografia celor 40 de Mucenici
Sfinţii 40 de Mucenici au fost soldaţi creştini, în slujba împăratului roman păgân Licinius. Aflând despre credinţa lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemniţaţi timp de opt zile, iar mai apoi guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Unul dintre ostaşi, nemaiputând îndura gerul, a primit să aducă jertfa ce i se cerea şi, ieşind din iazul îngheţat, a intrat într-o baie caldă, anume pregătită, dar a murit îndată. Temnicerul Aglaie, în urma unui vis, s-a declarat creştin şi a intrat în locul celui ce apostaziase. În acea noapte, 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoşi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să-şi dea sufletele. Conform Proloagelor, numele celor 40 de Mucenici din Sevastia sunt: Kirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.