Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cinstiți la hramul Mănăstirii Stârciu

Un articol de: Ionuţ Chifa - 02 Iulie 2026

În ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie, Mănăstirea Stârciu din Episcopia Sălajului și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de arhimandritul Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului și delegatul ierarhului, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, în prezența unui număr mare de credincioși din localitățile învecinate. 

Pr. Dan Haiduc, protopopul Șim­leului Silvaniei, a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel îi cheamă pe toți creș­tinii la sfințenie, prin întoarcerea la Dumnezeu și prin ridicarea din propriile căderi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de tineri teologi. 

În încheiere, protos. Rafael Blejan, stare­țul Mănăstirii Stârciu, a mulțumit Preasfin­țitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, pentru binecuvântarea oferită și pentru demersurile prin care, la zece ani de la înfiin­țare, așezământul monahal a fost ridicat la rangul de mănăstire, precum și părintelui exarh, soborului slujitor și tuturor credin­­-c­ioșilor care au participat la sărbătoarea hramului și au sprijinit mănăstirea.