Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitori spirituali ai Jandarmeriei Române
Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte în fiecare an, în data de 8 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu soborul tuturor puterilor cereşti.
Prin cuvântul „arhanghel” înţelegem „mai mare peste îngeri” sau „cel dintâi dintre îngeri”. Iar „înger” înseamnă „vestitor”, pentru că îngerii vestesc pe pământ şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu.
Puterile cereşti netrupeşti, potrivit Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, se împart în nouă cete: Serafimii, Heruvimii, Tronurile, Domniile, Puterile, Stăpâniile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.
Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil şi Varahil, însă cei mai importanţi dintre ei, cei mai cunoscuţi şi mai populari sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aceşti şapte Arhangheli sunt pomeniţi în cartea Apocalipsei ca fiind cele şapte duhuri care stau în faţa Tronului lui Dumnezeu (cf. Apocalipsa 8, 2).
În limba ebraică a Sfintei Scripturi, numele Sfinţilor Arhangheli conţin ideea prezenţei harului lui Dumnezeu în lucrarea lor, întrucât fiecare nume se termină cu forma prescurtată a numelui lui Dumnezeu El (Elohim) (Il în limba greacă), ceea ce înseamnă că toţi aceşti Arhangheli sunt împlinitori ai voii lui Dumnezeu, sunt teofori sau purtători ai harului şi lucrării lui Dumnezeu.
Numele Sfântului Arhanghel Mihail, Mi-cha-El în limba ebraică, înseamnă cine este ca Dumnezeu? (mi=cine, cha=ca, El=Dumnezeu), iar numele Sfântului Arhanghel Gavriil, Gabriel în limba ebraică, înseamnă Dumnezeu este puterea mea.
În Acatistul dedicat Sfinţilor Arhangheli, Biserica îl numeşte pe Sfântul Arhanghel Mihail înger (slujitor) al Legii, adică al dreptăţii şi al adevărului, iar pe Sfântul Arhanghel Gavriil îl numeşte înger al harului, cel care reflectă în firea şi în lucrarea sa bucuria şi blândeţea lui Dumnezeu.
Dreptatea şi adevărul lui Dumnezeu pe care le arată Sfântul Arhanghel Mihail sunt necesare ca şi bucuria, bunătatea şi blândeţea lui Dumnezeu, care vin prin binecuvântarea adusă de Arhanghelul Gavriil. Înţelegem astfel câtă complementaritate şi ce legătură puternică există în lucrarea acestor doi Sfinţi Arhangheli şi de ce Biserica îi cinsteşte împreună. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ne arată că Dumnezeu este în acelaşi timp drept şi milostiv, iubitor de adevăr şi iertător al celor păcătoşi sau căzuţi, care se ridică prin pocăinţă.
În iconografia noastră ortodoxă, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtând în mână o sabie de foc, pentru că el pedepseşte păcatul, pedepseşte nedreptatea şi apără pe cei drepţi. El pedepseşte popoare rele şi apără popoare bune care împlinesc voia lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil este reprezentat în iconografia noastră purtând în mână o floare de crin alb, ca simbol al purităţii, al bucuriei şi binecuvântării, pentru că el aduce neamului omenesc vestea cea bună a întrupării Fiului lui Dumnezeu, Care ne aduce mântuirea.
Sfântul Arhanghel Mihail este pomenit în cărţile Vechiului Testament ca fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepseşte nedreptatea şi nelegiuirea sau apără pe cei nevinovaţi: el aduce pedepsele asupra lui Faraon şi asupra egiptenilor, care ţineau în robie poporul lui Israel; el pedepseşte nelegiuirile din Sodoma şi Gomora, el este cel ce apără oştirea credincioasă a lui Dumnezeu şi se arată lui Iosua Navi, conducătorul poporului ales după moartea lui Moise, zicând: „eu sunt conducătorul oştirilor cereşti” (Iosua Navi 5, 13-14). De asemenea, Sfântul Arhanghel Mihail îi păzeşte pe cei trei tineri în cuptorul din Babilon, nevătămaţi de văpaia focului (cf. Daniel 3, 23-28). El apără pe prorocul Daniil în groapa cu lei (cf. Istoria omorârii balaurului 1, 40-46), nefiind atacat de către aceştia.
Arhanghelul Mihail va suna din trâmbiţă la ceasul hotărât de Dumnezeu şi va chema popoarele, lumea întreagă, la judecată în ziua de apoi (cf. 1 Tesaloniceni 4, 16). Vedem, aşadar, că el, ca înger al dreptăţii, al adevărului şi al judecăţii, reprezintă lucrarea lui Dumnezeu de corectare a oamenilor când greşesc, este cel ce ţine treaz pe omul drept şi nu-l lasă să confunde răul cu binele, minciuna cu adevărul, păcatul cu sfinţenia, voia păcătosului cu voia lui Dumnezeu.
Sfântul Arhanghel Mihail este cel care a întărit pe toţi îngerii din ceruri în momentul în care o parte din îngeri, conduşi de Lucifer, din mândrie şi iubire egoistă de sine, au căzut răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu. Atunci, Arhanghelul Mihail a strigat cu glas mare: Să luăm aminte!, atenţionând puterile îngereşti să nu se asocieze cu starea căzută a lui Lucifer, şi astfel căderea îngerilor s-a oprit.
Aceste cuvinte „să luăm aminte” au intrat în cultul ortodox şi prin ele noi suntem chemaţi la trezvie sufletească, la atenţie duhovnicească, la discernământ asupra stării în care ne aflăm în Biserică. Să luăm aminte când ascultăm Sfânta Evanghelie, când ne împărtăşim cu Sfintele Taine, să nu cădem în indiferenţă, în uitare, în nepăsare, să nu decădem de la starea de trezvie spirituală, aşa cum au căzut îngerii cei răi.
Sfântul Arhanghel Gavriil, ca înger al bucuriei şi al blândeţii lui Dumnezeu, se arată mai ales în tainele naşterilor binecuvântate de Dumnezeu. Sfântul Arhanghel Gavriil vesteşte sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana că vor naşte pe Maica Domnului, pe Fecioara Maria. El vesteşte preotului Zaharia, pe când era în Templul din Ierusalim, că, deşi aflat la bătrâneţe, împreună cu Elisabeta, femeia sa, vor avea un fiu, pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului.
Arhanghelul Gavriil anunţă cu bucurie vestea cea bună a lui Dumnezeu pentru oameni. El a binevestit Fecioarei Maria în Nazaret că va naşte pe Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
El a binevestit păstorilor la Betleem că S-a născut Mântuitorul lumii, Hristos Domnul. El a condus corurile de îngeri, care au cântat în noaptea sfântă a Naşterii Domnului Iisus Hristos: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace şi între oameni bunăvoire!”
Aşadar, Sfântul Arhanghel Gavriil este ocrotitorul familiilor, ocrotitorul mamelor, ocrotitorul fecioarelor, ocrotitorul copiilor, ocrotitorul părinţilor care dau naştere copiilor, îi cresc în credinţă şi îi pregătesc pentru mântuire şi pentru viaţă veşnică. El este şi ocrotitor al monahilor şi monahiilor, al celor care vieţuiesc în mănăstiri şi în sihăstrie sau în pustie.
Sfinţii Îngeri păzesc şi călăuzesc pe oameni pe calea mântuirii. Fiecare om primeşte la Botez un înger păzitor, care îl îndeamnă tainic în conştiinţă să săvârşească binele, să facă voia lui Dumnezeu. De aceea, în cărţile noastre de rugăciune există rugăciuni către îngerul păzitor, rostite dimineaţa şi seara, precum şi Canonul către îngerul păzitor din Ceaslov.
Sfinţii Îngeri sunt pomeniţi săptămânal, în fiecare zi de luni, dar şi la fiecare Sfântă Liturghie, deoarece ei se roagă împreună cu Biserica întreagă înaintea Tronului Preasfintei Treimi.
Pomenirea Sfinţilor Îngeri se face în ziua a opta din luna noiembrie, pentru că cifra 8 este simbolul vieţii veşnice. Biserica a fixat ca zi de pomenire a Sfinţilor Îngeri data de 8 noiembrie, pentru că aceasta are o legătură deosebită cu data de 8 septembrie, când sărbătorim Naşterea Maicii Domnului. Din data de 8 septembrie, până în data de 8 noiembrie sunt exact nouă săptămâni, după numărul celor nouă cete îngereşti. Sfinţii Părinţi, care au întocmit calendarul Bisericii noastre, ne arată că există o legătură tainică între Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului şi Sărbătoarea Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor puterilor cereşti. Maica Domnului este mai presus de îngeri, fiind numită mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii. Astfel, se arată că la Taina Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos, care se săvârşeşte prin lucrarea Duhului Sfânt din Fecioara Maria, participă ca martori şi slujitori nevăzuţi, dar reali Sfinţii Îngeri şi mai ales Sfântul Arhanghel Gavriil. Maica Domnului este lăudată de toţi îngerii şi se roagă împreună cu toţi îngerii înaintea Tronului Preasfintei Treimi.
Sărbătoarea de astăzi este, în acelaşi timp, hramul acestei capele militare din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române Bucureşti, dar şi sărbătoarea instituţiei naţionale a Jandarmeriei Române, care are ca ocrotitori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Din acest motiv, în toate unităţile de jandarmerie din întreaga ţară se oficiază astăzi slujbe religioase.
În general, îngerii ocrotesc popoare (cf. Deuteronomul 32, 8), localităţi şi oameni, însă, încă din vechime, Sfinţii Arhangheli au fost adoptaţi ca patroni spirituali sau ocrotitori ai împăraţilor şi regilor, ai conducătorilor de oşti, ai armatelor care apără pe oameni de primejdii, fiind simboluri ale luptei împotriva răului.
Pornind de la deviza Jandarmeriei Române: „Lex et ordo” (lege şi ordine), înscrisă pe stema sa, vedem că idealul acestei structuri militare are evidente asemănări cu ceea ce simbolizează Sfinţii Arhangheli. Sfântul Arhanghel Mihail simbolizează „legea”, fiind apărător al dreptăţii şi al adevărului, numit de Biserică înger al legii, iar Sfântul Arhanghel Gavriil simbolizează „ordinea”, pacea şi armonia, siguranţa şi binele comun, rezumate în numirea de înger al harului. Astfel, întreaga activitate a jandarmilor români este orientată să se desfăşoare pe aceste două coordonate, lege şi ordine.
Fiind o instituţie cu responsabilitate în menţinerea şi restabilirea ordinii publice şi a siguranţei naţionale, Jandarmeria Română contribuie şi la promovarea iubirii faţă de patrie şi popor şi la păstrarea valorilor noastre spirituale şi materiale. Avem convingerea că Jandarmeria Română se va afla totdeauna în slujba patriei şi în folosul cetăţenilor, apărând legea dreptăţii şi demnitatea persoanei umane.
Felicităm şi binecuvântăm cu aleasă preţuire Jandarmeria Română şi cerem Domnului nostru Iisus Hristos, pentru rugăciunile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii spirituali ai Jandarmeriei Române, să dăruiască tuturor jandarmilor români mult ajutor în activitatea împlinită spre binele societăţii noastre româneşti.
În mod deosebit, felicităm pe toţi cei care poartă numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil sau derivate ale acestora, dorindu-le ani mulţi, cu pace şi bucurie, cu sănătate şi fericire!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cuvânt rostit la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii spirituali ai Jandarmeriei Române, în capela militară „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Bucureşti, 8 noiembrie 2013.
Hramul capelei Inspectoratului General al Jandarmeriei Române
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt şi ocrotitorii spirituali ai Jandarmeriei Române. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost prezent ieri la Capela „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, din Băneasa, lângă Bucureşti, care şi-a serbat hramul principal. Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învăţătură despre cinstirea Sfinţilor Arhangheli, a binecuvântat conducerea Jandarmeriei Române, autorităţile centrale prezente, precum şi pe cei care poartă haina acestei prestigioase instituţii publice. La sfârşitul cuvântului de învăţătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit întru iconom stavrofor pe următorii preoţi care slujesc în structurile Ministerului Afacerilor Interne al României: Alexandru Răzvan Morariu, Liviu Tudor, Petrişor Cristea şi Felix Iulian Radu. În continuare, Patriarhul României a acordat pentru merite deosebite Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” pentru mireni colonelului Mircea Olaru, inspectorul general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. La rândul său, colonelul Mircea Olaru a mulţumit Preafericirii Sale pentru purtarea de grijă în păstorirea jandarmilor români şi a dăruit Patriarhului României placheta de onoare cu sigla „Lex et ordo” a Jandarmeriei Române şi un buchet de flori. Preafericirea Sa a dăruit, de asemenea, pentru capela militară mai multe cărţi de folos liturgic şi duhovnicesc, iar tuturor celor prezenţi, iconiţe care îi înfăţişează pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. (Marius Nedelcu)