Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfântul Nectarie prăznuiţi în Arhiepiscopia Timişoarei
Vineri, 8 noiembrie, Mănăstirea Pietroasa Mare şi-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Programul religios închinat hramului mănăstirii a început în ajunul praznicului cu slujba Privegherii oficiată de către ieromonahul Ştefan Mateş, stareţul mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi de la mănăstirile şi parohiile învecinate. În ziua de hram, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, între care şi pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului.În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit în treapta diaconiei pe teologul Vasile Bogdan. La marea sărbătoare a mănăstirii au participat numeroşi credincioşi din localitate şi din parohiile învecinate. La finalul slujbei, Preasfinţitul Paisie a transmis celor prezenţi binecuvântarea şi dragostea părintească a Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul vocal „Theoporos“ al Arhiepiscopiei Timişoarei.
De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, sâmbătă, 9 noiembrie, Preasfinţitul Paisie Lugojeanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Timişoara. Credincioşii prezenţi la slujbă au avut bucuria de a se închina la o părticică din moaştele Sfântului Nectarie, vindecătorul de boli din Eghina. Răspunsurile liturgice au fost date de corul studenţilor teologi de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, condus de pr. Laurian Popa. (Valentin Birău)