Sfinții Ciprian și Iustina sărbătoriți la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău
Biserica Ortodoxă i-a sărbătorit luni, 2 octombrie 2017, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina fecioara. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat, în ajun, slujba Privegherii la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Buzău. Luni, la miezul nopții, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor format din consilieri eparhiali, ieromonahi, preoți de la Catedrala Arhiepiscopală și de la diferite parohii din județ. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, IPS Părinte Arhiepiscop Ciprian a evocat viețile Sfinților Mucenici Ciprian și Iustina. Aceștia au trăit în a doua jumătate a secolului al III-lea și au fost martirizați la data de 2 octombrie, anul 304, în timpul persecuției declanșate împotriva creștinilor de către împăratul roman Dioclețian. De asemenea, ierarhul a precizat faptul că Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, fostul vrăjitor din Antiohia Siriei, nu trebuie confundat cu Sfântul Ciprian, Episcopul Cartaginei, care a trăit în prima jumătate a secolului al III-lea și a fost martirizat în vremea împăratului Valerian, la data de 14 septembrie, anul 258. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.