Sfinţii Cuvioşi Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 11 Decembrie 2015

Sfântul Cuvios Daniil era din Mesopotamia, din Eparhia Samosatelor, iar părinţii săi se numeau Ilie şi Marta. La vârsta de 5 ani a fost dus de aceştia într-o mănăstire, unde a strălucit în viaţa monahicească. Sporind în nevoinţe călugăreşti, s-a dus la Cuviosul Simeon Stâlpnicul (†459) şi a luat de la el binecuvântare. În urma descoperirilor dumnezeieşti, s-a dus în părţile Traciei, aproape de Bizanţ, în Anaplu. Acolo s-a închis într-un templu idolesc şi a îndurat multe ispite de la diavoli. Apoi s-a suit pe un stâlp, unde a arătat multă răbdare, îndurând arşiţa verii, gerul iernii şi bătăile vânturilor. Şi a primit darul facerii de minuni, faptele sale bune vestindu-se până şi la împăraţii Leon cel Mare (457-474), Zenon (474-475; 476-491) şi Vasilisc tiranul, care au mers şi s-au închinat sfântului, iar el le-a prorocit cele ce aveau să li se întâmple. Ajutând Sfintei Biserici, care era atacată de eretici, şi trăind viaţă sfântă şi fără prihană, s-a mutat în pace la Domnul.